Direcţia Generală Educaţie Făleşti
ANUNȚ!
În baza rezultatelor obținute la proba scrisă la interviu, se declară învingător al concursului:
- pentru funcția publică vacantă de șef adjunct al DGEC Fălești -dna Rovena DVORSCHI;
- pentru funcția publică vacantă de specialist principal SCT din cadrul DGEC Fălești - dna Irina BOBU - CORNOVAC.
- Detalii
- Accesări: 201
„Mediul intervine în dezvoltarea copilului, în formarea personalităţii lui şi a calităţilor sale specifice umane, ca sursă a dezvoltării, nu în rol de ambianţă” |
,,Lev Vâgotschi”
,,Managementul mediului de învățare a copiilor cu cerințe educaționale speciale. Strategii de adaptare a ariilor de stimulare și a centrelor de activitate”, acesta a fost subiectul atelierului de lucru desfășurat cu cadrele didactice și managerii instituțiilor de educație timpurie, la data de 25.10.2022, în IET –grădinița Năvirneț.
Scopul atelierului de lucru a fost: Îmbunătăţirea şi dezvoltarea competenţelor profesionale a cadrelor didactice în crearea mediului de învăţare stimulativ şi dotarea Centrelor de activitate pentru copii cu cerințe educaționale speciale.
- Detalii
- Accesări: 404
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.415 din 24 octombrie 2022 Cu privire la organizarea sesiunii de formare a cadrelor didactice.
E.Jitari, şef SPEM
- Detalii
- Accesări: 13275
Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” vă informează desprea organizarea Festivalului - Concurs de datini și obiceiuri de iarnă „GERAR FĂURITOR” .
Perioada și condițiile de participare le găsiți în Regulamentul Festivalului -Concurs.
- Detalii
- Accesări: 350
Anunț
IP Gimnaziul Logofteni, satul Logofteni, r-nul Fălești anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director adjunct responsabil de procesul instructiv.
Concursul este organizat în conformitate cu Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 163 din 23.03.2015, cu modificările ulterioare : Ordinul MECC al RM nr.147 din 17.02.2020, Ordinul MEC al RM nr.884 din 01.09.2022.
Termenul limită de depunere a dosarelor de participare - 25.11.2022, ora 17.00.
Persoana responsabilă de primirea actelor: Mocerniuc Nadejda, director IPGimnaziul Logofteni, satul Logofteni ;
Tel. 0259-60-0-39 E-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- Detalii
- Accesări: 191
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.397 din 14 octombrie 2022 Cu privire la organizarea și desfășurarea seminarului practic.
P.Chiruța,specialist principal SPEM
- Detalii
- Accesări: 14051
În conformitate cu Planul complex de activitate al DGEC Făleşti, pentru anul de studii 2022-2023, în scopul implementării politicilor educaționale și promovării schimbului de experiență, la data de 21 octombrie 2022, în IET Pîrlița, a fost organizat schimbul de experiență cu cadrele didactice și manageriale din instituțiile de educație timpurie: nr.5 Fălești, nr.12 Fălești, Musteață, Pîrlița, Albinețul Vechi, Reuțel, cu tema: ,, Domeniile de dezvoltare ca repere pedagogice esențiale pentru a realiza dezvoltarea integrată a copilului, individualizarea educației și a învățării”.
- Detalii
- Accesări: 348
Anunț
IP Gimnaziul ,,Vasile Alecsandri”, satul Scumpia, r-nul Fălești anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director adjunct responsabil de procesul instructiv și director adjunct responsabil de procesul educativ.
Concursul este organizat în conformitate cu Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 163 din 23.03.2015, cu modificările ulterioare : Ordinul MECC al RM nr.147 din 17.02.2020, Ordinul MEC al RM nr.884 din 01.09.2022.
Termenul limită de depunere a dosarelor de participare - 24.11.2022, ora 17.00.
Persoana responsabilă de primirea actelor: Lucic Larisa, director IPGimnaziul ,,Vasile Alecsandri”, satul Scumpia ;
Tel. 0259-63-4-13; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- Detalii
- Accesări: 176
ANUNȚ!
În urma evaluării dosarelor de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice vacante de șef adjunct al DGEC Fălești, în baza hotărârii Comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul DGEC, la concurs au fost admiși:
- Blîndescu Valentina,
- Grigori Alina,
- Dilion Cristina,
- Dvorschi Rovena
În urma evaluării dosarelor de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice vacante de specialist principal SCT din cadrul DGEC Fălești, în baza hotărârii Comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul DGEC, la concurs au fost admiși:
- Bînzari Inga
- Bobu - Cornovac Irina
- Detalii
- Accesări: 170
,,Crearea mediilor de învățare cu eficiență înaltă și favorabilă învățării, centrate pe elev în clasele primare” – acesta a fost subiectul seminarului raional desfășurat la data de 20.10.2022 și organizat de învățătoarele din LT ,,M. Eminescu”, or. Fălești.
Datorită agendei interesante și activităților originale, încăperile liceului s-au transformat azi în adevărate laboratoare de învățare, consolidare și realizare a schimbului de experiență.
- Detalii
- Accesări: 438
Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico”,organizează Concursul de interpretare vocală pentru copii și tineri „MuzART”, ediția a II-a, cu genericul ediției „PEISAJUL MUZICAL” în perioada noiembrie - decembrie 2022.
- Detalii
- Accesări: 257