Copilul nu se crește pentru a-ți fi de ajutor la bătrânețe de Cosmina Tudosă

Nu știu voi, dar eu am prins vorbele astea: “Fac copii ca să am și eu un ajutor la bătrânețe”. Este adevărat că auzeam asta mai degrabă la cei bătrâni sau printre cei care nu au auzit niciodată ce înseamnă parenting-ul.

Copiii nu se fac pentru noi

Poate că sună urât, dar acesta este adevărul. Dacă iubirea față de partenerul nostru ar trebui să fie lipsită de condiții, același lucru ar trebui să se întâmple și în cazul copiilor. Îi facem, îi iubim și îi creștem necondiționat.

Copiii trebuie iubiți pentru ceea ce sunt

Nu pentru ceea ce fac sau ar putea face, ci pentru ceea ce sunt. Și da, iubirea necondiționată poate fi un lucru simplu, dar complicat în același timp. Este important ca aceștia să nu ducă o luptă continuă de a ne câștiga atenția sau iubirea pentru a primi o dovadă de iubire din partea noastră.

Este important cum ne iubim copiii

Dacă ne amintim de copilăria noastră sau a multora dintre noi, cu siguranță ați auzit cuvintele: “Nu-l iau în brațe pentru că va fi răsfățat.” Dar dacă ar fi invers? Dacă ai evita să faci asta față de soțul sau iubitul tău? Cum s-ar simți el? Răsfățat sau iubit? Cred că răspunsul este clar. Dacă noi primim dovezi de iubire din partea oamenilor dragi, ce facem? Ne arătăm cele mai bune intenții sau încercăm să profităm de ei și să nu mai ținem cont de sentimente? Așa e și în cazul copiilor.

Copiii trebuie să se simtă iubiți de părinții lor

Sigur că toți părinții își iubesc copiii, însă, dincolo de asta, este important ca aceștia să se simtă iubiți. Este important ca atunci când greșesc să aibă certitudinea că încă sunt demni de dragostea părinților. Altfel, în viața copilului se instalează rapid lipsa stimei de sine, ori, pe termen lung, devine dăunător.

Iubirea adevărată nu are condiții

Recompensele sau orice alt tip de condiție nu au ce căuta în creșterea și educația unui copil, altfel cel mic va percepe faptul că numai așa va fi demn de iubirea noastră. Ori, să fim sinceri, nu ne iubim copiii doar pentru ceea ce pot face. Îi iubim pur și simplu necondiționat.

În plus, atunci când crești într-un mediu plin de condiții te obișnuiești cu ideea de a primi validări. Un copil astfel crescut va ajunge un adult care va avea nevoie tot timpul de validarea altora, iar lipsa de încredere dăunează. Dăunează pe plan personal, sentimental, profesional. Ori fiecare dintre noi avem nevoie să ne simțim îndreptățiți de a primi dragostea celor din jurul nostru.

Nu am cuvintele necesare pentru a vă povesti totul despre iubirea necondiționată, însă vă recomandă să citiți cartea “Parenting necondiționat” de Alfie Kohn, o carte potrivită nu doar părinților, ci și celor care vor să afle răspunsuri sau celor care vor să știe cum le este influențat prezentul de copilărie.

Detalii

Publicat: 29 Decembrie 2016

Accesări: 123

Dragi părinți, vă implor, nu vă bateți copiii (2 minute de citit)

     În avionul București-Antalya, un băiat de 8 ani a vărsat un pahar de unică folosință cu ceai peste el. Copilul striga atât de tare încât toți pasagerii, inclusiv și însoțitoarele de bord, s-au repezit spre el, întrebându-se unul pe altul cum pot să-l ajute. Iar băiatul tot striga și striga:„Tată, te rog, nu mă bate!”Băiatul care suferea din cauza arsurilor știa că va fi bătut pentru faptul că a vărsat paharul cu ceai peste el. În vocea lui se auzea atâta disperare și frică, încât eu, mamă a patru copii, am izbucnit în lacrimi din sentimentul cumplit de neputință de a influența cumva situația.

   N-am mai văzut în viața mea nimic mai emoționant decât acest băiat cu picioare goale în pete roșii, care o urma pe însoțitoarea de bord și nimic la fel de dezgustător ca postura impozantă a bărbatului (tatălui) crețos purtând ochelari cu rama de aur și strigând în urma lui:„Ți-am spus doar să fii mai atent!”.

   Dragi părinți, nu vă bateți copiii niciodată. Nu-i loviți dacă au procedat greșit. Nu-i puneți la colț dacă v-au mințit sau nu au vrut să mănânce terciul. Nu-i bateți dacă au luat vreo notă proastă la școală sau nu vor să înțeleagă, cum vi se pare vouă, intenționat matematica. Și mai ales nu-i loviți pentru stângăcia lor copilărească.

   Vă rog să găsiți curaj pentru a le explica, răbdare – pentru a-i aștepta, afectivitate – pentru a-i compătimi. Găsiți-vă puterea de a fi oameni și nu cârpe, apărători și nu tirani, tovarăși și nu adversari.

     Găsiți putere și suficientă înțelepciune pentru a deveni cel mai bun, cel mai fidel și cel mai iubit prieten pentru copilul vostru. Și nu o faceți de dragul lui, ci de dragul vostru.

Detalii

Publicat: 27 Decembrie 2016

Accesări: 143

       7 diferenţe dintre părintele înţelept şi cel obişnuit.

                   Lucruri importante de care uităm

1. Un părinte ordinar îşi petrece tot timpul cu copilul, astfel rămâne lipsit de hobby şi interese personale. Un părinte cu adevărat înţelept are grija şi de el însuşi, astfel, prin propriul exemplu îl învaţă şi pe copil.

2. Un părinte ordinar în fiecare seară face tema pentru acasă a copilului. Un părinte înţelept consideră că copilul singur trebuie să răspundă de responsabilităţile asumate. Dacă copilul nu reuşeşte, el vine în ajutor, dar numai pentru a arăta calea spre soluţie, dar nu rezolvă tot pentru copil.

3. Mulţi părinţi încearcă să îşi ceară scuze, cumpărîndu-i copilului cadouri. Un părinte înţelept îi dă bani copilului pentru cheltuieli mărunte. Copilul singur trebuie să se înveţe să gestioneze banii, dar părintele urmează să controleze acest proces.

4. Deseori părinţii nu conştientizează în cauza problemei copilului neascultător. Ei doresc cât mai repede să-l liniştească. Un părinte înţelept caută cauza şi se străduie să rezolve problema.

5. Un părinte ordinar doreşte în primul rând să crească un copil de succes. Unul înţelept se concentrează pe crearea relaţiilor apropiate şi călduroase.

6. Părinţii de obicei feresc copilul de probleme, soluţionând cât de des posibil în locul lor. Părinţii înţelepţi admit ca copilul să facă greşeli şi urmăresc cum el se învaţă în urma lor.

7. Mulţi părinţi permit copilului totul, numai ca el să nu cadă în isterică. Deseori copiii de aceasta şi se folosesc. Părintele înţelept nu-i oferă şansa copilului să se urce la el în cap. El respectă nu doar intimitatea sa, dar şi a copilului.

Detalii

Publicat: 21 Noiembrie 2016

Accesări: 156

Detalii

Publicat: 03 Noiembrie 2016

Accesări: 210

„Copiii noştri au nevoie să ştie că-i iubim mai ales când greşesc”

Într-un interviu, psihologul american Alfie Kohn vorbeşte despre importanţa iubirii necondiţionate, despre efectul pe care presiunea notelor îl are asupra unui copil şi despre cât de dăunătoare pot fi uneori ambiţiile părinţilor.

Alfie Kohn este cel care a pus sub semnul întrebării eficienţa felului în care se face educaţie astăzi, beneficiile pedepselor şi recompenselor în creşterea copiilor şi utilitatea notelor, a temelor pentru acasă şi a testelor standardizate în sistemul şcolar. 

Trebuie să ne iubim copiii pentru ceea ce sunt

Dacă întrebi orice părinte responsabil, acesta îţi va răspunde că îşi iubeşte copilul necondiţionat. Însă lucrurile nu stau întotdeauna aşa, este de părere Alfie Kohn, autorul mai multor volume de parenting, printre care "Parenting necondiţionat", apărut recent în limba română. „Ce contează nu este mesajul pe care presupunem că îl trimitem ci mesajul pe care îl recepţionează de fapt copiii noştri. Şi din toţi indicatorii, mulţi dintre copii trag concluzia că trebuie să se comporte bine sau să impresioneze, la şcoală sau la sport, pentru a beneficia de aprobarea noastră, de atenţia noastră, de entuziasmul nostru. De fapt, mulţi specialişti în parenting spun în mod explicit să recompensăm comportamentul bun sau să îi izolam forţat pe copii atunci când nu ne place cum se comportă. Copiii au nevoie să ştie că îi iubim pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac. De fapt, au nevoie să ştie asta mai ales atunci când greşesc”, spune Alfie Kohn.

Ce greşeli fac părinţii.

În experienţa sa, a văzut că trei sunt greşelile pe care le fac cel mai des părinţii de pretutindeni. „O greşeală este să ne concentrăm pe comportamentul copiilor, lucrul de la suprafaţă, care poate fi văzut şi măsurat, în loc să ne concentrăm pe motivele şi valorile care stau la baza acestuia. O altă greşeală este să te întrebi „Cum pot să-mi fac copilul să facă ceea ce spun”, în loc să te întrebi „Care sunt nevoile copilului meu şi cum pot să ies în întâmpinarea acestor nevoi?”. O a treia este să ignorăm scopurile pe care le avem pe termen lung pentru copiii noştri, din cauza presiunii pe care o simţim câteodată de a obţine o conformare pe termen scurt”, este de părere psihologul, care crede că prima lecţie pe care ar trebui să o înveţe un părinte este să vorbească mai puţin şi să asculte mai mult.

"Cât de mult rău suntem dispuşi să le facem copiilor pentru a-i învăţa să vâneze notele?"

Întrebat ce se întâmplă cu un copil ai cărui părinţi hotărăsc brusc că nu mai sunt interesaţi de note, într-un sistem bazat doar pe acest criteriu de evaluare, psihologul a răspuns: „Chiar dacă un copil pierde anumiţi indicatori de succes, el va sfârşi prin a fi mai sănătos, mai fericit şi prin a gândi mai bine. De fapt, aş întoarce întrebarea: "Cât de mult rău suntem dispuşi să le facem copiilor noştri pentru a-i învăţa să vâneze note şi să încerce să-şi învingă prietenii?"”, întreabă Alfie Kohn.

El crede că părinţii nu ar trebui să încurajeze competiţia între copii: „Comparaţia poate fi naturală, dar competiţia nu este. Ne etichetăm copiii şi îi încurajăm să îi învingă pe alţii, în loc să îi încurajăm să lucreze şi să înveţe unul cu celălalt. Cel mai probabil, rezultatul e că îi facem să se simtă prost în legătură cu ei înşişi, cu ceilalţi, cu ceea ce fac. Cu cât cineva este mai preocupat să fie mai bun decât ceilalţi, cu atât mai puţin probabil este să se concentreze la sarcina în sine. Alfie Kohn spune că este imposibil să motivezi o altă persoană, chiar dacă este vorba despre propriul tău copil. „Oamenii care încearcă să facă asta, cu pedepse sau recompense, inclusiv recompense verbale, încearcă în realitate să-şi exercite controlul, iar efectul este devastator în mai multe planuri, chiar dacă pe moment reuşeşte să cumpere un comportament. Trebuie să trecem de la abordarea „să-l fac să” la cea „să lucrez cu”, dacă vrem să susţinem motivaţia autentică a copilului”, adaugă psihologul.

Detalii

Publicat: 03 Noiembrie 2016

Accesări: 227

Psihiatrul David Eberhard: ce se întâmplă cu copiii care sunt lăsați să facă tot ce vor!

   Părinții permisivi din Suedia au dat naștere unei generații de monștri?”, se întreabă Judith Woods într-un articol cu același titlu publicat în The Telegraph, care pune în discuție efectele modelului scandinav de a-ți crește copilul. Stilul permisiv de a fi părinte creează o generație de tineri adulți fără empatie socială, care, după o copilărie de răsfăț, sfârșesc prin a fi dezamăgiți în viață, susține psihiatrul suedezDavid Eberhard, tatăl a 6 copii. Potrivit acestuia, ”a-i spune NU unui copil nu este același lucru cu a bate un copil”.

     Eberhard afirmă: ”Trăim în epoca copiilor desfrânați și needucați, iar părinții preferă să nu intervină în proces. Atunci când cineve încearcă să le îndeplinească funcția de părinte sau îi critică copiii pentru o conduită inadecvată sau necorespunzătoare mediului sau ocaziei, aceștia devin extrem de frustrați. Anterior, societatea noastră a fost o societate a adulților. Au existat aceleași valori în ceea ce privește problemele de educație. În cazul în care copilul a avut un comportament necuviincios, oricine putea să se apropie și să-i facă observație cu spusele ”Nu e frumos cum te porți, termină”. O astfel de coerență nu mai există astăzi. Noi, adulții, nu suntem acum responsabili unul pentru celălalt, dar numai pentru copiii noștri”.

   În noua sa carte ”Copiii la putere” psihiatrul suedez scrie despre educația liberală ca o metodă care renunță la constrângeri și pedepse și susține că vinovați sunt părinții care nu se comportă ca adulți responsabili. Aceștia consideră că trebuie să devină cei mai buni prieteni ai copiilor: coboară la nivelul lor și nu îndrăznesc să le contrazică și să stabilească anumite limite. Părinții nu mai decid nimic și doresc să fie la fel de cool și rebeli ca și odrasla lor. Acum societatea noastră e compusă în întregime din adolescenți.

   Psihiatrul susține că acest stil de a-ți lăsa copilul să fie șeful a eșuat; ca dovezi, el arată către prăbușirea disciplinei în școli și a calității actului educațional, dar și spre creșterea îngrijorătoare a tentativelor de sinucidere în rândul adolescenților.

     Eberhard avertizează însă că problemele sociale sunt în creștere în școlile din Suedia, unde elevii refuză în mod obișnuit să urmeze instrucțiunile profesorilor, iar problemele continuă în ceea ce el numește o viață adultă neîmplinită. Potrivit acestuia, ”așteptările lor (copiilor) sunt prea mari și viața e prea dură pentru ei. O vedem în tulburările de anxietate și de automutilare, care au crescut în mod dramatic”.

”Tinerii din Suedia tind să fie foarte dezamăgiți în viața, mai ales în jurul vârstei de 20 de ani”, susține Eberhard, care precizează că deși se înregistrează o scădere a sinuciderilor, “există o creștere uriașă a tentativelor de sinucidere, mai ales în rândul fetelor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani”.

Detalii

Publicat: 26 Mai 2016

Accesări: 355

Din mărturisirile unei profesoare

(informație utilă pentru elevi, cadre didactice și părinți)

O profesoară din România care lucrează în învățământul francez le transmite un mesaj elevilor noștri, care se plâng de calitatea profesorilor, a actului educațional, făcând o comparație între cele două sisteme de învățământ.

Doctorand la Universitatea din Poitiers (Franța) și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Ana-Maria Constantin a predat la un liceu de prestigiu din Franța.

“Azi, profesorii se plâng că elevii nu mai învață, că sunt mai bine îmbrăcați ca ei, că la școală se face parada modei, atunci când elevii catadicsesc să vină la școală. (…) Nici să fii la catedră nu e mai bine, pentru că rezultatele dezastruoase le sunt imputate profesorilor. Dacă se chiulește, e vina lor, că nu știu să țină un curs care să-i atragă, care să le mențină interesul treaz, care să-i țină la școală și să nu-i trimită pe stradă sau prin baruri. Dacă nu se învață e tot vina lor, a profesorilor”, spune profesoara despre situația actuală de la noi. În Franța predă la un liceu unde “95 la sută iau Bacul fără să dea mită și fără să copieze”.

În primul rând, spune Ana-Maria Constantin, reputația unei școli este foarte importantă și ea se construiește în timp și cu efort. La acel liceu, uniforma este obligatorie, telefoanele mobile sunt total interzise.

“Obligatorie este și coafura fetelor, un coc micuț, ca și barba permanent rasă a băieților. Obligatorii sunt și pantofii negri cu toc de trei centimetri pentru fete. Balerinii nu sunt acceptați, cum nu sunt permise nici tocurile mai mari de trei centimetri. Cine nu se încadrează este exclus de la cursuri” .

Dacă ești indisciplinat în timpul orelor de curs sau ești prins copiind, ești aspru sancționat. Elevii și părinții au semnat contractul cu școala. Contractul e lege și toată lumea se supune.

“Nu știu câți dintre voi ați văzut filmele Liceenii. Erau o frântură de educație comunistă care a dispărut acum 25 de ani. S-au dus regulamentele școlare dure, s-au dus uniformele obligatorii și profii exigenți. Eu încă am mai prins câțiva în anii ’90, în fața cărora nu știam că-mi mănânc unghiile, ba mai ziceam și-un „Tatăl nostru” de frică să nu mă scoată la tablă.

Azi, profesorii se plâng că elevii nu mai învață, că sunt mai bine îmbrăcați ca ei, că la școală se face parada modei, atunci când elevii catadicsesc să vină la școală. Dar nu vă spun mai multe, pentru că știți și voi cam cu ce se mănâncă școala românească, cu milioane de absențe și promovabilitate sub 50% la Bacalaureat de când s-au pus camere video care inhibă inspirația.

Nici să fii la catedră nu e mai bine, pentru că rezultatele dezastruoase le sunt imputate profesorilor. Dacă se chiulește, e vina lor, că nu știu să țină un curs care să-i atragă, care să le mențină interesul treaz, care să-i țină la școală și să nu-i trimită pe stradă sau prin baruri. Dacă nu se învață e tot vina lor, a profesorilor. Cei mai indulgenți recunosc că e și o problemă de conținut, că încă se predau în școală lucruri care nu au legătură cu realitatea, nefolositoare și mai mult decât atât sunt predate și fără a respecta principiile elementare ale pedagogiei. Iar profii vor spune, pe deplin justificat că-și fac treaba pentru cât îi plătește statul. Cei puțini, care fac mai mult, o fac din chemare, generozitate și din dragoste pentru copii.

Detalii

Publicat: 12 Mai 2016

Accesări: 410

Cum convingeţi copilul să-şi facă temele fără lacrimi şi fără dramă: 10 moduri de a pune punct „războiului”

Când vine vorba despre teme, părinţii se lasă adesea păcăliţi sau înduplecaţi de scuzele copiilor, care de cele mai multe ori sunt minciuni. Părinţii le pot arăta însă cum să fie eficienţi când învaţă, care sunt priorităţile şi cum se pot concentra astfel încât să le rămână timp şi pentru distracţie.

„Le-am făcut la şcoală”, „Nu ne-au dat teme astăzi”, „Nu prea contează la notă”, „Profesorul nu se uită niciodată pe teme oricum”, „Tema asta era opţională”, sunt doar câteva exemple din pretextele inventate de cei mici pentru a scăpa de supliciul temelor. În postura de părinţi, să auziţi aceste cuvinte poate fi suficient pentru a vă sări ţandăra. Un sfat este să nu lăsaţi emoţiile să prevaleze în faţa responsabilităţii pe care copiii voştri în ceea ce priveşte temele şi pregătirea pentru şcoală.

Iată câteva sugestii despre cum să vă convingeţi copiii să-şi facă datoria, după cum sunt prezentate de psihologul american Jeffrey Bernstein, autor al cărţilor „Cum să ai un copil ascultător în 10 zile” şi „Cum să ai un copil atent în 10 zile”:

1. Renunţaţi la cicăleală

Cicăleala duce la aversiune şi la ruşine, care nu ajută deloc în astfel de cazuri. În loc să-i cicăliţi, încercaţi să-i abordaţi cu calm. Un mod în care v-aţi susţine copiii ar fi să le spuneţi: „Văd că eşti frustrat. Hai să găsim o modalitate de a te ajuta să-ţi reintri în normal cu temele/ pregătirea şcolară”.

2. Încurajaţi efortul, nu perfecţiunea

Vorbiţi-le cu atenţie şi consideraţie copiilor în momentele dificile, aceştia tind să se intimideze atunci când nu înţeleg o disciplină. S-ar putea să se autosugestioneze cu fraze precum: „Nu pot face acest lucru”. Chiar dacă gândesc cu adevărat acest lucru, părinţii ar putea auzi comentarii de genul „Urăsc asta” sau „este o idioţenie”. Reamintiţi-le copiilor sau adolescenţilor voştri faptul că să-ţi dai interesul este mai bine decât să nu faci absolut nimic.

3. Prioritizaţi

Antrenaţi-i şi încurajaţi-i în legătură cu ordinea în care trebuie făcute temele pentru acasă. Aceasta ar trebui să fie în funcţie de urgenţă, de complexitate şi de volum. În acelaşi timp, trebuie să vă analizaţi copiii şi să ştiţi cum funcţionează ei, dacă dau randament începând cu teme mai uşoare şi sfârşind cu cele grele sau invers.

4. Pauze bine gândite
   Citește mai departe: Cum convingeţi copilul să-şi facă temele fără lacrimi şi fără dramă: 10 moduri de a pune punct... Comentează

   Detalii

   Publicat: 04 Aprilie 2016

   Accesări: 423

Modelul german de creștere a copiilor

   Lăsaţi copilul să se dezvolte normal, fără a urmări să fie mereu primul. Copilul poate fi marcat pe viaţă în sens negativ de dorinţa părinţilor de a-l băga în faţă, de a-l pune să se afirme. Contrar stereotipurilor, părinţii din Germania pun foarte mult accentul pe independenţa şi responsabilitatea copiilor încă de la vârste fragede, pe când noi nu facem altceva decât să punem presiune pe copil, care va suferi dacă nu va face față așteptărilor noastre.

Jurnalista Sara Zaske descrie pentru publicaţia Time câteva impresii despre modelul german de creştere a copiilor, după ce s-a mutat din Statele Unite în Germania.

Aceastea sunt lucrurile surprinzătoare pe care le fac părinţii germani, descrise de aceasta, potrivit gandul.info:

  Nu îi încurajează pe copii să citească de mici.Cititul este ceva special, care se învaţă alături de alţi copii atunci când începe şcoala. Grădiniţa reprezintă o perioadă pentru joacă şi pentru învăţare socială. Chiar şi în clasa întâi, copiii nu sunt forţaţi foarte mult să înveţe. În şcoala primară, copiii au lecţii jumătate de zi şi două pauze în care se iese afară.

  Lasă copiii să meargă aproape oriunde singuri.Cei mai mulţi copii din şcoala primară merg fără părinţi la şcoală sau prin cartier. Unii iau şi metroul singuri.

 Organizează petreceri la începerea școlii.În Berlin, Einschulung este o mare sărbătoare la şcoală, organizată Sâmbăta, urmată de o altă petrecere cu prietenii şi familia. Einschulung este un eveniment aşteptat de copii cu nerăbdare, care marchează o schimbare majoră în viaţa acestora.

  Ies afară cu copiii în fiecare zi. Importanţa timpului petrecut afară este recunoscută atât de şcoli, cât şi de părinţi. Locurile de joacă din Berlin sunt pline indiferent de vreme.

Tot modelul german îndeamnă părinții să le vorbească copiilor despre sentimente. În Germania se dă mare importanţă acestui aspect. Dezvoltarea emotivităţii echilibrate este promovată prin cărţi, teatre de păpuşi şi DVD-uri (pentru copii şi părinţi), prin cursuri şi broşuri speciale destinate educatorilor şi profesorilor.

Detalii

Publicat: 25 Ianuarie 2016

Accesări: 227

10 reguli de aur pentru creșterea unui copil, de la cel mai mare pedagog din istorie

POSTED BY:LĂZĂREANU RĂZVANJANUARY 13, 2016

Anton Makarenko este unul dintre cei mai apreciați pedagogi ai lumii. Alături de Maria Montessori, UNESCO l-a recunoscut ca educatorul care a pus bazele educației moderne.

Site-ul Bright Side i-a adunat cele mai multe idei, într-un articol, pe care eu l-am tradus și adaptat pentru voi.

1. comportamentul tău este cel mai important element al educației copilului

Nu presupune că îți educi copilul doar când discuți cu el, când îi predai sau când îi ceri să facă ceva. Îi influențezi dezvoltarea în fiecare moment al vieții tale, chiar și atunci când nu ești acasă.

Modul în care te îmbraci sau vorbești cu oamenii, modul în care te superi sau te bucuri, modul în care îți tratezi prietenii sau dușmanii, modul în care râzi, chiar și modul în care citești un ziar… toate astea contează enorm pentru un copil. El simte chiar și cea mai mică schimbare în comportamentul tău. Îți surprinde orice gând, fără ca tu să-ți dai seama.

Dacă ești grobian, dacă bei prea mult sau, mai rău, îi insulți bunica sau mama, nici nu te gândi la educație. Nu te pricepi deloc. Niciun sfat, nicio metodă nu te vor ajuta.

2. Educația trebuie să fie simplă, autentică, dar serioasă

Modul în care îți educi copilul ar trebui să se ghideze după aceste trei atribute. Seriozitatea nu înseamnă să fii, însă, supărat. Fii autentic, lasă-ți comportamentul să se potrivească momentului și realității din familia ta.

3. fiecare părinte trebuie să știe clar ce vrea să vadă în copilul lui

Fii foarte clar în privința dorințelor tale ca părinte. Gândește-te bine la ele și vei afla unde greșești. Nu te lăsa descurajat, ai în față multe căi corecte pe care încă nu le-ai abordat.

4. Trebuie să-ți cunoști bine copilul. Unde este? Ce face și cu cine?

Detalii

Publicat: 16 Ianuarie 2016

Accesări: 295