Stimaţi manageri, vedeți ataşat
Ordinul nr.200 din 10.05.2022 Cu privire la desfășurarea Turneului Republican de mini-fotbal „Guguță”, anul nașterii 2009-2010.
A.Apostol, specialist principal DMCFPC
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
Ordinul nr.200 din 10.05.2022 Cu privire la desfășurarea Turneului Republican de mini-fotbal „Guguță”, anul nașterii 2009-2010.
A.Apostol, specialist principal DMCFPC
La pace și viitor viseză copiii și gândesc maturii …
Ieri, 9 mai, de Ziua Victoriei și a Europei, UPSC a găzduit rezonanțele literar-artistice ale pacii. În regatul pedagogic al lui Ion Creangă, PACEA a fost conștientizată și elogiată profund.
Olimpicii la limba și literatura română și-au dat mâna cu laureații concursului universitar „Fii Ambasador UPSC!”. În asentiment, aceștia au dat onor semnificativ Europei și limbii și literaturii române.
La 15 aprilie 2022, în incinta Instituţiei Publice Gimnaziul "Eugen Coșeriu", Catranîc, s-a desfășurat ședința de master klass cu cadrele didactice ce predau disciplina Informatică cu genericul „Laboratorul digital – mijloc de îmbunătățire a calității educației școlare”.
Profesorii prezenţi au avut posibilitatea să studieze compilatorul onlinegdb.com și platforma scratch.mit.edu. Au fost informați cu laboratorul digital și cursul opțional Programarea algoritmilor C/C++ din cadrul proiectului Tekwill în Fiecare Școală, totodată au fost provocați să implice elevii din treapta gimnazială în Concursul raional de programare în mediul Scratch „JuniorScratchCoder”.
Aducem mulțumiri dnei Dumbravă Natalia, care s-a implicat în desfăşurarea ședinței diseminând bunele practici. Galerie foto.
Circulara MEC nr. 03/1-09/1993 din 04.05.2022 cu privire la Concursul Național în domeniul Proprietații Intelectuale pentru tineri.
În perioada martie-aprilie a fost lansat programul raional de granturi, ediţia 2022 pentru organizaţiile de tineret şi grupurile de initiativă ale tinerilor din raionul Fălești. La data de 03.05.2022 s-a desfășurat ședința comisiei de selectare și evaluare a proiectelor grupurilor de ințiativă ale tinerilor și organizaților de tineret din raionul Fălești, în cadrul comisiei au fost selectate 10 proiecte din cele 12 proiecte depuse.
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
Ordinul nr.194 din 04.05.2022 cu privire la organizarea și desfășurarea seminarului metodic.
Olga Bordian, specialist principal, DMCFPC
Anunț
DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ FĂLEȘTI anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de director a Școlii Sportive pentru Copii și Juniori din or.Fălești.
Termenul limită de depunere a dosarelor de participare 04.05.2022 – 02.06.2022 , ora 17.00.
Persoana responsabilă de primirea actelor: Rodica Dreglea, specialist principal SMRU, Tel. 025923285;
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
Ordinul nr.191 din 03.05.2022 cu privire la delegare.
I.Perdevară, specialist principal, DMCFPC