Sănătatea mentală, mână în mână cu un limbaj format corect

  Orice părinte doreşte să-şi vadă copilul sănătos, capabil să vorbească îngrijit, să scrie corect. Fiind de părere că „viaţa nu înseamnă să trăieşti pur şi simplu, ci să fii sănătos” (Epigra-me, VI, 60), poetul latin Marţial menţiona: „Pentru a ne calcula corect anii, ar fi bine să separăm de viaţa noastră febrele severe, tristeţile apăsătoare şi durerile rele: atunci, după copilărie ar urma imediat bătrâneţea”. Unele „tristeţi apăsătoare” şi „dureri rele” - sufleteşti, nu neapărat somatice - sunt cauzate de tulburările de limbaj, care îi împiedică pe cei afectaţi să comunice eficient cu semenii lor.

  Limbajul uman este cel mai important mijloc prin care conştiinţa poate reflecta realitatea obiectivă, este un instrument al cunoaşterii, al creării valorilor culturale, morale şi al transformării naturii.

  Limbajul reprezintă unul din cele mai complexe fenomene psihosociale, constituind actul fundamental de legitimare a omului şi situare a individului pe scara evidenţei şi progresului materiei vii.

  Drumul copilului spre maturitate este determinat de „zestrea” sa ereditară, de mediul social şi de educaţia sa, în situaţii normale, copiii învaţă treptat să comunice, să colaboreze, se orientează spre mediul înconjurător, asimilează experienţe, însuşesc comportamente. Toate acestea nu se pot realiza în afara limbajului.

  Exprimarea logic corectă a ideilor, cultivarea vocii, dar şi recuperarea defectelor de vorbire reprezentau preocupări de mare importanţă chiar şi în cele mai străvechi timpuri. Personalităţi antice, precum Demostene, Cicero etc., au insistat să-şi depăşească defectele de pronunţie, devenind, în consecinţă, mari oratori ai epocii lor. De dezvoltarea vorbirii corecte şi agreabile s-au preocupat mulţi dintre marii gânditori antici: Platon, Aristotel, Plutarh etc.

  De-a lungul secolelor, limbajul şi tulburările de limbaj au suscitat constant atenţia cercetătorilor. Un interes deosebit faţă de aceste probleme l-a manifestat savanţi moderni, precum Broca, care, studiul său a abordat detaliat fenomenul afaziei motorii; Wernicke, care s-a referit la afazia senzorială; Netkaciov, care a studiat terapia bâlbâielii; Albert şi Hermann Gutzmann; contemporanii noştri: R. Lalaeva, G. Filiciova, L. Volkova, C. Păunescu, E. Ver£a, E. Boşcaiu, E. Stanică, E. Vrăjmaş, A. Bondarenco, I. Carpenco şi mulţi alţii. Contribuţiile lor ştiinţifice au condis la constituirea unei ştiinţe noi, cunoscută sub numele de Logopedici.