Cine este, ce simte şi cum gândeşte copilul în primii ani de şcoală
În primii ani de şcoală, copilul îşi lărgeşte cercul de comunicare, devine tot mai îndemânatic, ştie să scrie, să citească, să calculeze şi află multe lucruri noi. El îşi controlează bine corpul, ceea ce îl ajută să practice şi deverse genuri de sport. În această perioadă, copilul este tot mai interesat de semenii lui, leagă prietenii şi devine treptat tot mai independent.
Dacă veţi încerca să vedeţi lucrurile prin ochii copilului, veţi înţelege de ce uneori este plin de energie şi bucuros, iar alteori devine plictisit şi abătut sau nervos. Când vă gândiţi la câte presiuni este supus un copil de 6-7 ani, înţelegeţi că are mare nevoie de susţinere şi încurajare permanentă. Îl puteţi ajuta prin structurarea şi respectarea unui program zilnic, în care să aveţi grijă că se hrăneşte potrivit, are timp să se odihnească, se ocupă suficient de temele pentru acasă dar şi de jocurile cu prietenii.
- Detalii
- Accesări: 1094
Citește mai mult: Cine este, ce simte şi cum gândeşte copilul în primii ani de şcoală
„Dacă etichetăm copilul negativ, el ajunge să se conformeze acelor etichete şi să se comporte exact așa”
De multe ori, mesajele adulților au legătură doar cu rezultatul final al copilului. Se apreciază reuşitele şi în mică măsură se observă progresul pentru celelalte rezultate. În loc să insistaţi pe ce a greşit, spuneţi copilului ce a făcut bine şi ce a mai rămas de făcut. Apreciaţi nu doar rezultatul final, dar şi faptul că a încercat, s-a străduit.
Adulţii au suficientă experienţă şi ar trebui să-şi direcţioneze potenţionalul în favoarea copilului. Uneori poate fi nevoie să repetaţi sau să explicaţi clar ce aţi avut în vedere când aţi spus una sau alta. Explicaţi pe înţelesul copilului de ce trebuie să se comporte într-un fel sau altul şi ce aveţi în vedere când îi spuneţi: „să fii cuminte”, „să nu-ţi faci de cap” sau „să nu ieşi din vorba bunicilor sau rudelor”.
- Detalii
- Accesări: 885
Sănătatea mentală, mână în mână cu un limbaj format corect
Orice părinte doreşte să-şi vadă copilul sănătos, capabil să vorbească îngrijit, să scrie corect. Fiind de părere că „viaţa nu înseamnă să trăieşti pur şi simplu, ci să fii sănătos” (Epigra-me, VI, 60), poetul latin Marţial menţiona: „Pentru a ne calcula corect anii, ar fi bine să separăm de viaţa noastră febrele severe, tristeţile apăsătoare şi durerile rele: atunci, după copilărie ar urma imediat bătrâneţea”. Unele „tristeţi apăsătoare” şi „dureri rele” - sufleteşti, nu neapărat somatice - sunt cauzate de tulburările de limbaj, care îi împiedică pe cei afectaţi să comunice eficient cu semenii lor.
Limbajul uman este cel mai important mijloc prin care conştiinţa poate reflecta realitatea obiectivă, este un instrument al cunoaşterii, al creării valorilor culturale, morale şi al transformării naturii.
Limbajul reprezintă unul din cele mai complexe fenomene psihosociale, constituind actul fundamental de legitimare a omului şi situare a individului pe scara evidenţei şi progresului materiei vii.
Drumul copilului spre maturitate este determinat de „zestrea” sa ereditară, de mediul social şi de educaţia sa, în situaţii normale, copiii învaţă treptat să comunice, să colaboreze, se orientează spre mediul înconjurător, asimilează experienţe, însuşesc comportamente. Toate acestea nu se pot realiza în afara limbajului.
Exprimarea logic corectă a ideilor, cultivarea vocii, dar şi recuperarea defectelor de vorbire reprezentau preocupări de mare importanţă chiar şi în cele mai străvechi timpuri. Personalităţi antice, precum Demostene, Cicero etc., au insistat să-şi depăşească defectele de pronunţie, devenind, în consecinţă, mari oratori ai epocii lor. De dezvoltarea vorbirii corecte şi agreabile s-au preocupat mulţi dintre marii gânditori antici: Platon, Aristotel, Plutarh etc.
De-a lungul secolelor, limbajul şi tulburările de limbaj au suscitat constant atenţia cercetătorilor. Un interes deosebit faţă de aceste probleme l-a manifestat savanţi moderni, precum Broca, care, studiul său a abordat detaliat fenomenul afaziei motorii; Wernicke, care s-a referit la afazia senzorială; Netkaciov, care a studiat terapia bâlbâielii; Albert şi Hermann Gutzmann; contemporanii noştri: R. Lalaeva, G. Filiciova, L. Volkova, C. Păunescu, E. Ver£a, E. Boşcaiu, E. Stanică, E. Vrăjmaş, A. Bondarenco, I. Carpenco şi mulţi alţii. Contribuţiile lor ştiinţifice au condis la constituirea unei ştiinţe noi, cunoscută sub numele de Logopedici.
- Detalii
- Accesări: 850
5 lucruri pe care le fac parintii ai caror copii sunt cuminti
Relatia parintelui cu copilul sau se va reflecta in actiunile acestuia din urma, inclusiv in problemele sale comportamentale, in cele emotionale si, pe termen lung, in reusita sa in viata. Desi nu exista o reteta pentru a creste un copil cuminte, cercetarile psihologice au demonstrat ca anumite conduite si atitudini ale parintilor pot influenta decisiv evolutia si succesul viitor al copiilor.
Ce fac parintii care au copii cuminti:
- Au o relatie sanatoasa unul cu celalalt
Copiii care provin din familii conflictuale, cu certuri, violenta casnica sau parinti divortati, au tulburari comportamentale mult mai frecvente decat cei din familii cu relatii armonioase, dupa cum demonstreaza si un studiu al Universitatii din Illinois. Chiar daca locuiesc cu un singur parinte, dar in conditii non-conflictuale, copiii sunt mult mai echilibrati decat cei care locuiesc cu ambii parinti, care, insa, nu se inteleg, arata Robert Hughes, profesor la departamentul de dezvoltare umana si comunitara al Universitatii. Conflictele dintre parinti, inainte de a divorta, se imprima puternic in memoria copilului, influentandu-i comportamentul si reactiile emotionale.
- Detalii
- Accesări: 1142
Citește mai mult: 5 lucruri pe care le fac parintii ai caror copii sunt cuminti
Filmulete Educative
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
- Detalii
- Accesări: 1272
Un psihiatru renumit ne spune să nu le dăm voie copiilor să dicteze regulile
David Eberhard este un psihiatru suedez renumit care a publicat cartea „Copiii la putere” și care s-a vândut în milioane de exemplare într-un timp foarte scurt. Psihiatrul vine cu recomandări către părinți menționând că aceștia, încercând să fie foarte liberali și permițându-le copiilor să dicteze regulile, cresc o generație de oameni infantili, care nu țin cont de părerea nimănui.
Psihiatrul subliniază că părinții nu trebuie să joace așa cum le cântă copiii. Elementar, cei mici nu trebuie să dicteze ce să se gătească la cină, ce să se privească la televizor, cu ce să se îmbrace etc. etc.
David Eberhard a menționat că practic fiecare industrie acum își dorește să facă bani pe seama copiilor noștri. Astfel, s-a ajuns ca în familie cheltuielile să fie făcute în funcție de dorințele copilului: telefon performant, tabletă, jucării și haine cât mai scumpe, anumite produse alimentare...
În opinia autorului cărții „Copiii la putere”, un semn că copilul vostru este tiran e faptul că nu acceptă să îmbrace hainele pe care le-ați ales.Acesta vă dictează cu ce să-l îmbrăcați și ce să-i cumpărați, iar dacă nu vă permiteți hainele de firmă precum unii colegi de școală se încep scandaluri în casă. Nu degeaba tot mai mulți părinți din întreaga lume optează pentru reintroducerea uniformelor școlare, căci așa copiii cel puțin vizual sunt egali și se pot manifesta în colectiv prin talente și aptitudini, nu cu haine de brand.
Alt semnal menționat de psihiatru este faptul că părinții întreabă de copil ce să gătească la cină. Așa cum majoritatea copiilor preferă pastele și pizza devine tot mai greu de negociat ce va mânca întreaga familie. Autorul cărții subliniază că niciun copil nu va muri de foame dacă într-o seară se va culca flămând. Iar părinții trebuie să acționeze în comun și dacă cel mic refuză un fel de mâncare, atunci când tatăl îi zice că se poate scula flămând de la masă mama să-i dea dreptate soțului, dar nu să-i propună copilului altă mâncare.
Al treilea semn este faptul că copilul dictează ce să se vizioneze la televizor. Părinții își doresc să vadă noutățile, dar copilul insistă pe desene animate/film artistic/show distractiv. În familiile în care copiii dictează regulile la televizor se vizionează ceea ce vrea cel mic. Dar nu este corect. Părinții trebuie să-și impună autoritatea.
Părinții trebuie să protejeze copiii de probleme, să le asigure un trai decent, să-i direcționeze spre deciziile corecte. În rest copilul nu poate să-și impună propriile reguli și să facă întreaga familie să acționeze doar în favoarea sa.
- Detalii
- Accesări: 1276
Adaptarea la creșă/ grădiniță. Sfaturi de la psiholog ca să faci tranziția ușoară
Perioada începerii creşei/grădiniţei este pentru mulţi părinţi foarte încărcată emoţional, o perioadă de desprindere pentru care părţile implicate sunt (sau nu) pregătite, o perioadă plină de provocări pe toate planurile.
- Detalii
- Accesări: 1795
Citește mai mult: Adaptarea la creșă/ grădiniță. Sfaturi de la psiholog ca să faci tranziția ușoară
Copilul – este oglinda familiei voastre! Nu există copii “problematici”, există părinți “problematici”!
De foarte multe ori, părinții cer ajutorul psihologului: “Ajutați-mă, am un copil problematic!”, “Fiul meu a devenit imposibil de controlat, ce ar trebui să fac?”
Dar oare există copii problematici? La această întrebare există doar un singur răspuns – NU!
Există doar părinți problematici. Iar copilul este oglinda familiei în care se reflectă totul: problemele dintre părinți, relațiile copil-părinte, contradicțiile și conflictele.
Adesea părinții îi cer psihologului să lucreze asupra comportamentului copilului. Şi cu cât mai mult lucrezi cu generația tânără, cu atât mai mult te convingi că printre ei nu există “problematici”, pur şi simplu mulți dintre ei au nevoie de un mediu sănătos. În schimb, printre părinți “cazuri dificile” sunt suficiente. Iată doar câteva exemple:
- Detalii
- Accesări: 1232
1 septembrie - proba „de foc” pentru părinţi şi copii
Luna septembrie este una din cele mai dificile pentru elevi. Asta pentru că s-a terminat cu joaca şi somnul pe săturate şi copiii trebuie să fie atenţi, să asculte şi să se concentreze. După 3 luni de vacanţă, nu e prea uşor. Şi mai dificil este pentru copiii care merg pentru prima dată la şcoală, în clasa întâi. Pentru că la şcoală nu-i ca la grădiniţă, gata cu alintatul, gata cu năzbâtiile. De aceea este nevoie să-l pregătim pe copil din timp, de cu vară. Psihologul Tatiana Turchina vine cu câteva sfaturi preţioase despre „cuminţirea neastâmpăraţilor”, despre dezvoltarea corectă a comportamentului copilului şi capacităţii lui de concentrare.
- Detalii
- Accesări: 1220
Citește mai mult: 1 septembrie - proba „de foc” pentru părinţi şi copii
Trecerea de la învăţământul primar la cel gimnazial, creşterea cerinţelor intelectuale, trecerea de la un învăţător la mai mulţi profesori stau la baza unei adaptări dificile a elevilor la ciclul gimnazial. Spre deosebire de ciclul primar, în ciclul gimnazial elevii trebuie să se adapteze la stiluri diferite de predare şi evaluare. O primă problemă este chiar colectivul de elevi. Pentru a-i apropia şi a se cunoaşte sunt recomandate activităţile în comun: excursii, întreceri sportive, şezători literare etc. O altă problemă o constituie trecerea de la un învăţător la o echipă de profesori. În primele săptămâni ale clasei a V-a, profesorii vor testa elevii asupra modului în care ei operează cu noţiunile dobândite în clasele primare. Rezultatul testului va fi un ghid pentru profesor ca să lucreze diferenţiat.
Nu este suficient ca un părinte să îşi trimită copilul la şcoală în fiecare zi pentru ca acesta să aibă succes. Implicarea părinţilor în educaţia copilului, la şcoală şi acasă, are un impact semnificativ asupra succesului copilului şi a vieţii sale în general. Conform cercetărilor, copiii părinţilor implicaţi: absentează mai rar; se comportă mai bine; au performanţe şcolare mai bune; acced la nivele mai înalte de educaţie. Implicându-se activ în educaţia copiilor lor, părinţii le transmit acestora un mesaj important: că sunt interesaţi de activităţile copiilor, iar şcoala este importantă.
Există câteva modalităţi concrete prin care părinţii se pot implica în educaţia copiilor lor. Acasă: citiţi împreună cu copilul dvs., discutaţi cu copilul cărţile pe care le-a citit, ajutaţi-l pe copil să îşi organizeze timpul, limitaţi privitul la televizor sau jocurile pe net în serile din cursul săptămânii, discutaţi în fiecare zi cu copilul despre ceea ce s-a întâmplat la şcoală, verificaţi-i temele de casă în fiecare seară. La şcoală: întâlniţi-vă cu profesorii pentru a discuta despre cum şi când este nevoie de ajutorul dvs., în funcţie şi de interesele pe care le aveţi. Oferiţi-vă voluntar. Părinţii pot: să ajute în organizarea activităţilor extracurriculare, să ajute copiii cu nevoi educaţionale speciale, să însoţească elevii în excursii, să vorbească elevilor despre cariera lor sau despre experienţele profesionale.
Toate aceste activităţi reprezintă o oportunitate pentru părinţi de a interacţiona cu personalul şcolii şi cu ceilalţi părinţi. Astfel ei pot afla informaţii despre climatul şcolii, ceea ce îi ajută să înţeleagă cum este şcoala unde învaţă copilul lor. În ceea ce priveşte propriul copil, părintele poate astfel să îl ajute în activităţile şcolare, dar, în acelaşi timp, creează un context adecvat pentru discutarea unor probleme şi serveşte ca model de comportament responsabil.
- Detalii
- Accesări: 1046