Direcţia Generală Educaţie Făleşti
Orice rădăcină își are frunza sa și oricât n-ar fi zbuciumată de vânt ea se lasă ușor la pământ. Aducând în felul acesta mulțumiri rădăcinii care i-a dat viață, care a legănat-o pe ramurile sale și care s-a mândrit cu frumusețea ei.
Astfel și omul revine la locul primordial, la satul natal de unde a plecat ca să fie purtat de rotocoalele vieții.
Multe sate sunt pe lume,
Multe sate te frapează
Prin splendoare și renume,
Sate care progresează!...
Dar ca baștina natală,
Ca Obreja mea străveche
Nu vei întâlni în țară,
Nu-i vei mai găsi pereche!...
(Certan Leonid „Cântarea satului natal”)
La 17 octombrie, am făcut cunoștință cu domnul Leonid Certan, personalitate integră, care a revenit sfios pe cărăruia de altă dată și care a acumulat în arsenalul sufletesc fărâmele unui caledoscop al frumosului, binelui și adevărului, al dragostei față de satul natal Obreja Veche. Dumnealui a adus în cuibul natal o culegere de versuri ce poartă genericul „La Obreja-ntr-o grădină...” fiind prima din ciclul celor patru volume aflate în procesul de tipărire.
- Detalii
- Accesări: 1330
În perioada 11- 15.10.2017, în satul Popovca, al VII-lea an consecutiv, a fost organizat și desfășurat Turneul Internațional de Box ,,Cupa Provocării”, cu suportul DGE Fălești și Direcției Școlii Sportive, adunând 80 de sportivi din 6 țări, cum ar fi: Russia(Mojaisc), România(Iași), Belarus(Jlobin), Izrail(or.Lod), Ucraina(Moghiliov Podolisc). Activitatea s-a organizat la un nivel superior anilor precedenți, avându-l ca oaspete pe Maestrul Republicii Moldova la Box Veaceslav Gojan, medaliat cu bronz la Olimpiada din Beijing 2008.
În urma luptelor discutate, elevii antrenorului Cernencov Igor, Lavric Constantin(42kg), Kolontîrschii Maxim(75kg), Vieru Nina(30kg) s-au clasat pe locul I, Trocin Andrei (antrenor Apostol Victor), Mastîcaș Alexandru, Cațura Mihail, Mudreac Serghei(antrenor Cernencov Igor), s-au clasat pe locul doi. Învingătorii turneului au fost decernați cu diplome și cupe.
Direcția Generală Educație Fălești aduce mulțumiri domnului Cernencov Igor pentru buna organizare și desfășurare a turneului. Galerie foto.
- Detalii
- Accesări: 1277
Festivalul ”RESPECT LIGA NORD U- 12”, ediţia 2017-2018 la Făleşti
La 15 octombrie 2017 stadionul „Spicul ” din or.Fălești a găzduit tinerii fotbalişti din Glodeni, Sângerei , Zaria Bălţi și Făleşti, care şi-au încercat puterile la mini-fotbal, în cadrul Festivalului Regional Respect Liga Nord U - 12. Echipa condusă de profesorul-antrenor Maciura Ion a dat dovadă de pregătire tehnică şi tactică bună . Efortul depus de discipolii antrenorului a adus următoarele rezultate: ŞS Făleşti - Zaria Bălţi 3:0, ŞS Glodeni - ŞS Făleşti, 3:1 ŞS Făleşti - ŞS Sângerei 1 : 3. La finele competiţiilor, tuturor participanţilor festivalului li s-a înmânat câte o diplomă din partea Asociaţiei Raionale de Fotbal Făleşti şi a Direcţiei Şcolii Sportive. Organizatorii etapei aV-a a festivalului s-au străduit ca aceste competiţii să aducă copiilor o satisfacţie de suflet. Fiecare participant la Festival a fost servit cu mere şi dulciuri.
E de menţionat participarea activă a părinţilor Paladie Iurie şi Tcaci Anatolie la toate meciurile din cadrul festivalului. Datorită lor, discipolii antrenorului Maciura Ion sunt asiguraţi la fiecare meci cu apă potabilă și cuvinte de susţinere.
La 14 octombrie 2017, conform programului desfăsurării Campionatului RM la fotbal Copii şi Juniori, rezervat copiilor cu anul naşterii 2004-2005, echipa antrenată de Pascari Victor a găzduit reprezentanta Şcolii Specializate de fotbal Bălţi. Din primele minute ale meciului,tinerii sportivi din Făleşti au luat iniţiativa şi la minuta a 10-a a meciului scorul a devenit 3 la 0, iar la sfărşitul partidei scorul a ajuns 5 la 0. Patru goluri au fost marcate de atacantul echipei Făleşti Lungu Robert. După nouă etape ale jocului făleştenii rămân pe poziţia a V-a în clasament.
La 15 octombrie 2017 au fost disputate meciurile etapei a X-a a Campionatului RM la fotbal rezervat juniorilor U16 şi U18. Echipele din Făleşti s-au întâlnit cu semenii lor din Ocniţa. Echipa condusă de antrenorul Corotaş Anatolie a obţinut victoria cu scorul 2 la 0, iar echipa U16 antrenată de Cojocari Vladimir a cedat cu 0 - 3
Taşcu Andrian, director ŞSCJ Făleşti
- Detalii
- Accesări: 1416
În conformitate cu planul complex de activitate a DGE Fălești pentru anul de studii 2017-2018, la data de 18.10.2017, în incinta Centrului de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri ,,Lora Găină”, or.Fălești, s-a desfășurat ședința de informare pentru coordonatorii VNET din Instituțiile de educație timpurie cu tema: ,,Politicile protecției copilului în instituțiile de educație timpurie”.
Subiectele discutate în cadrul ședinței au fost:
1. Politicile protecției copilului.
2. Ordonarea documentației în mapa VNET.
Informațiile de la ședință vor fi expediate în format electronic instituțiilor participante la activitate.
Rodica Dreglea, șef adjunct SAP
- Detalii
- Accesări: 712
Atenţie!
Cu privire la îndeplinirea ordinului nr.512 din 12.10.2017 al Direcţiei Generale Educaţie.
La atelierele de lucru realizate în perioada 17-19 octombrie 2017 se prezintă doar
conducătorii cercurilor pe domeniul muzică – 17.10.17;
conducătorii cercurilor pe domeniile artizanat şi arte plastice – 18.10.17;
conducătorii cercurilor pe domeniul teatru -19.10.17.
Bînzari Inga, specialist principal SPEM
- Detalii
- Accesări: 32590
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.524 din 17 octombrie 2017 Cu referire la organizarea şi desfăşurarea inspecţiei frontale.
I.Șuiu, specialist principal, DMCFPC, DGE
- Detalii
- Accesări: 33796
К участию в конкурсе приглашаются дипломированные филологи-русисты, ведущие преподавание русского языка и литературы в школах с русским и государственным языком обучения, и учителя начальных классов, преподающие дисциплину «История, культура и традиции русского народа» в школах Республики Молдова, в возрасте до 35 лет и со стажем педагогической работы не менее 5 лет.
Регистрация участников конкурса – с 16 октября по 17 ноября 2017 г.
Конкурс пройдет в два этапа.
1-й этап (заочный) пройдет в период с 23 октября по 25 ноября 2017 года.
Победители заочного этапа будут приглашены в Российский центр науки и культуры для участия во втором этапе.
2-й этап (очный) состоится в РЦНК 18-19 декабря 2017 года.
Все участники конкурса получат сертификаты об участии, а финалисты и победители - ценные призы и дипломы.
Положение о конкурсе размещено на сайте РЦНК: http://mda.rs.gov.ru
Контакты: тел. + (373 22) 22 01 70, E-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- Detalii
- Accesări: 34289
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.522 din 16 octombrie 2017 Cu privire la organizarea şi desfăşurarea seminarelor metodice.
E.Jitari, şef SPEM
- Detalii
- Accesări: 34375