În conformitate cu Planul complex de activitate a DGE Făleşti pentru anul de studii 2017-2018, în scopul implementării politicilor educaționale și promovării schimbului de experiență, la data de 20 decembrie 2017, în IET s.Răuțel, s-a organizat şi desfăşurat, seminar practic cu cadrele didacticedin instituţiile preşcolare: Răuțel, Pîrlița, Mărăndeni, Natalievca, nr. 10, nr. 12, nr. 6 or. Fălești, precum și părinții din instituție, cu tema: Funcţionarea sistemului de comunicare intern/extern ( relaţia educator-educator, relaţia educator -părinte, educator-echipa managerială, comunicarea din cadrul instituției)”.

       Moderatorii au fost Adela Ţuţuianu, specialist principal DMCFPC, DGE Făleşti şi Gancear Tatiana, manager al IET ”Ghiocel” s. Răuțel.

În cadrul seminarului s-a discutat despre:

* Identificarea condițiilor, cunoașterea cerințelor și metodelor   unei comunicări eficiente;

 * Sesizarea  importanței comunicării bine structurate din cadrul instituției;

 * Manifestarea abilităților de comunicare eficientă și responsabilitate în rezolvarea sarcinilor.

Atât educatori cât și părinții au fost provocaţi la un schimb de opinii şi au identificat benificiile unei comunicări eficiente în cadrul instituției. Galerie foto.

  Magia Sărbătorilor de iarnă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Fălești.

  Cu toții știm ce mult ne bucuram de Sărbătorile de iarnă când eram copii.Această bucurie se regăsește și astăzi pe chipul copiilor de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Fălești. Profesorii și elevii au organizat o campanie caritabilă de Crăciun pentru a aduce magie și în casele celor care se descurcă mai greu.Iar pe parcursul perioadei 20-22 decembrie 2017, au fost organizate de elevi și profesori spectacole cu prilejul sărbătorilor de iarnă.Galerie foto.        
Sfintele Sărbători să vă aducă sănătate, belșug, bucurii, iar toate visurile să devină realitate!

 DSC 0160Stimați colegi, colaboratori DGE Fălești, președintele raionului d-na Iraida Bînzari, șeful direcției d-na Silvia Matasî, tuturor managerilor instituțiilor de educație timpurie din raion, vreau să-mi împărtășesc sentimentul de recunoștință față de d-voastră, persoane cu suflet mare, receptive, responsabile, active în derularea Caravelei Prieteniei.

 Caravela prieteniei ”Și tu poți fi Moș Nicolae” s-a încununat cu mare succes.Bucuria copiilor este de nedescris. Atâta fericire și emoții în ochii copiilor!!!. Satisfacție, împlinire și în ochii sufletul celor maturi. Galerie foto.

 Cu deosebită considerație, managerul IET grădinița,” s.Musteața L.Bodrug

   În conformitate cu Planul de activitate al IET Sărata Veche, la data de 18.12.2017 în cadrul instituţiei a demarat expoziţia – concurs cu genericul - FEERIA IERNII.

   Această expoziţie a fost organizată cu sprijinul tuturor cadrelor didactice, prin implicarea directă a părinţilor. Lucrările expuse prezintă o tematică specifică anotimpului iarna şi transpun prin culoare, imaginea idilică a sentimentelor şi visurilor copilăriei.

  În acest context IET Sărata Veche mulţumeşte cadrelor didactice, părinţilor pentru sprijinul oferit, dar şi pentru frumoasa colaborare ce a condus spre realizare.Ne bucurăm că sufletul celor care au creat aceste minunăţii este plin de frumos şi ni-l dăruiesc şi nouă.

  Sărbători frumoase, alături de cei dragi. Galerie foto.

,, Nu contează dimensiunea cadoului cât

   mărimea inimii celui care îl daruieste.’’

                           Eileen Elias Freeman

       Este o mare plăcere să primești cadouri, dar este o satisfacție enormă să le dăruiești…

      De aceea părinții din IET nr.12 ,, Andrieș ”, or.Fălești și întregul colectiv pedagogic s-au implicat, cu entuziasm deosebit, în caravela prieteniei ,,Și tu poți fi Moș Nicolae” , organizată de IET Musteața, în parteneriat cu APL Musteața și DGE Fălești, colectând cadouri   destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 2-6 ani, cadouri ce vor fi înmânate beneficiarilor    de sărbătorile de Crăciun.

      Considerăm, ca un lucru făcut din inimă nu este în zadar, iar ,, un simplu act de bunătate ne raspândește rădăcinile în toate direcțiile, iar aceste rădăcini prind viață și dau naștere la noi copaci.” , după cum zicea A.Earhart .

      Administrația instituției mulțumește donatorilor pentru susținerea oferită  

și pentru picăturile de bunătate și mărinimie - lucruri care , în cadrul sărbătorilor de iarnă,   vor face viața unor copii mult mai luminoasă!Galerie foto.

     Triada educațională școală- elev-părinte- dialog permanent dintre factorii implicați în procesul educațional, acesta a fost genericul ședinței cu părinții din IPG Izvoare, care s-a desfășurat la data de 13 decembrie 2017.

   În cadrul ședinței a fost conturată ideea că rolul conducător în procesul de educație îl are, fără îndoială, școala, dar, în calitatea sa de cel mai apropiat partener al școlii, familia trebuie să o secondeze de aproape și sincer.

   Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale reușitei școlare. Dintotdeauna școala a colaborat cu părinții în diverse forme, dar astăzi, din punct de vedere al cerințelor sociale, apare, mai mult ca niciodată, necesitatea întăririi legăturii dintre școală și familie.    

   Ședința a fost organizată în format de ateliere de lucru în cadrul cărora au fost identificate așteptările părinților legate de colaborarea cu școala și așteptările cadrelor didactice de la părinti .

   Imaginea școlii și familiei, din unghiul de vedere al elevului, a fost conturată pe întreg parcursul discuțiilor din cadrul ședinței Clubului de Dezbateri din gimnaziu .

   La finele ședinței s-a constatat că fiecare dintre cei vizați (cadre didactice, elevi, părinți) sunt interesați să furnizeze și să obțină educație de calitate, să identifice atât aspectele reușite, cât și cele care necesită îmbunătățiri, iar asigurarea și evaluarea calității trebuie privită ca un demers natural, care se realizează prin contribuția importantă a fiecărui actor și subiect educațional, dar mai ales prin muncă de echipă! Galerie foto.

 

Concursul organizat de Parlamentul Republicii Moldova „aLEGE o viață fără violență!”

        La data de 12 decembrie 2017, un grup de elevi din IPG Izvoare a participat la  evenimentul de totalizare a concursului „aLEGE o viață fără violență!”. Ca urmare a evaluării mesajelor video, expediate în cadrul concursului, organizat de Parlamentul Republicii Moldova în contextul campaniei ONU „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, echipa din Gimnaziul Izvoare ghidată de profesoara de limbă și literatură română, Ursachi Svetlana, a fost decernată cu certificat, s-au bucurat de cadouri şi au beneficiat de o vizită în incinta Parlamentului.Galerie foto.

 

Campionatul Republican de jocuri intelectuale „Sub cușma lui Guguță ”

    La data de 06 decembrie 2017, un grup de elevi din Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, orașul Fălești  au participat la inaugurarea  Campionatului  Republican de jocuri intelectuale „Sub cușma lui Guguță ”, organizat de Centrul Republican pentru Copii și Tineret în parteneriat cu Asociația de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova.

     În rezultatul competiției, echipa „Alpha” de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Fălești în componența căreia sunt elevii: Guțu Nicolae, Ptașnic Valeria, Nica Loredana, Papuc Elena, Leahu Mihaela, Vrabii Alexandru, s-a plasat pe locul III, manifestând  ingeniozitate, curiozitate și intelectualitate.     
   
În cadrul acestui  concurs, destinat claselor a X-XII-a, s-au adunat peste 100 de tineri din 17 instituții de învățământ din întreaga țară. Participanții și-au testat cunoștințele, intuiția, logica, precum și capacitatea de a coopera cu alți tineri.Inaugurarea  Campionatului a avut loc în incinta Centrului ” ARCTICO”. Invitații speciali au fost:scriitorul Spiridon Vangheli și reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, precum și reprezentanți ai altor instituții și organizații.

   Câștigătorilor au fost înmânate diplome de merit, iar scriitorul Spiridon Vangheli le-a oferit câte o carte cu autograful său.

   Se adresează felicitări elevilor de la Fălești pentru succesul obținut, pentru promovarea imaginii liceului și a raionului, urându-le succese în continuare! Galerie foto.

         Ziua Persoanelor cu Dizabilități e marcată la trei decembrie la nivel internațional. Această zi ste un prilej de a vorbi mai mult despre cum putem crea o societate mai puternică, unde fiecare din noi este respectat și poate să contribuie la fortificarea societății. Astfel, la data de 04 decembrie 2017, elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Fălești au mers în ospeție la Complexul de Servicii Sociale  „ Pentru – Voi ”cu un program artistic, în scopul de a crea buna dispoziție beneficiarilor centrului   și  le oferi speranțe penrtu viitor.  Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane , o șansă de a ne învăța să le fim alături și să-i susținem în integrarea în societate.Galerie foto.

,,O societate civilă înfloritoare depinde de obiceiurile, tradiţiile şi etica unui popor –atribute ce nu se pot forma decât indirect, prin acţiune politică lucidă şi trebuie cultivate printr-o conştiinţă crescută a culturii şi respect faţă de aceasta. Această semnificaţie superioară a culturii trece dincolo de graniţele naţiunilor pentru a se extinde în câmpul economiei globale şi al ordinii internaţionale (Fukuyama 1995: 6)

       Totodată, o cultură este o realitate simultan spirituală și transistorică.

       De aceea, dialogul între culturi trebuie realizat într-o perspectivă transdisciplinară.

     Anume acest obiectiv a stat la baza ideii DGE Fălești de a organiza, împreună cu Centrul Rus de Cultură și Știință din Republica Moldova și reprezentantul Institutului de Formare Internațională de pe lângă Universitatea de Stat ,, A. Kosâghin,, din or. Moskova , Federația Rusă , la 05.12.2017, , în incinta LT ,,A.Pușkin,, Fălești, seminarul metodic pentru profesorii de limbă și literatură rusă din raion și unii învățători ai claselor primare din școlile alolingve ale raionului.

                                     Anul Limbilor Europene în Moldova

hjfjLa data de 29 noiembrie patru profesori de limbi străine din raion au participat la seminarul republican organizat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova în parteneriat cu Academia de Inovare și Schimbare prin Educație în incinta Liceului Teoretic de Arte ”Mihail Berezovschi” din Chișinău. Organizat în cadrul Proiectului ”Anul Limbilor Europene în Republica Moldova 2017-2018”, evenimentul a întrunit peste 100 de cadre didactice din 27 de raioane din regiunea centru și sud.

Gazdele evenimentului au delectat participanții cu un spectacol artistic impresionant și le-au oferit oportunitatea de a gusta din capodopere culinare din diferite țări, prezentate cu drag de către elevii liceului în limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă și chineză.

Formatorilor naționali Loreta Gafton, Daniela Munca-Aftenev, și Daniela State au moderat atelierele care i-au echipat pe profesorii de limbi străine cu instrumente practice necesare pentru o abordare inovatoare, creativă și modernă a procesului de predare-învățare-evaluare.Galerie foto.

   
Copyright © 2024 DIRECŢIA GENERALĂ EDUCAŢIE FĂLEŞTI. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI