,,Cea mai frumoasă priveliște vine după cel mai dificil urcuș.”

  Măsura în care oamenii sunt capabili să se dezvolte depinde de nevoile pe care aceștia le au și pe care caută să și le satisfacă, astfel, dezvoltarea noastră profesională reprezintă un proces de învățare care derulează pe toată durata vieții.

 În încercarea de a acumula un bagaj cât mai vast de cunoștințe și experiențe, la data de 02 și 09 noiembrie 2022, au fost desfășurate două ateliere de lucru cu genericul: ,,Aplicarea eficientă a instrumentelor de evaluare. Elaborarea matricei de specificație și a schemei de notare pentru testul sumativ la limba străină.”

    La 26 octombrie 2022, a fost organizat și desfășurat  Seminarul  practic cu profesorii de chimie  cu  tema: „Excursia școlară- metodă didactică importantă în formarea la elevi a competențelor specifice disciplinei chimia”.  

   Acest seminar a fost unul altfel,  fiind  desfășurat în incinta celui mai mare producător de produse cosmetic  naturale  şi parfumerie  din Republica Moldova „Viorica – Cosmetic”.

   A fost o zi plină de impresi și  emoții pozitive, având o comunicare deschisă și o conlucrare productivă împreună cu membrii echipei" Viorica- Cosmetic", care ne-au favorizat  cu informații interesante și utile despre activitatea companiei din anii 50 - în calitate de producător a uleiurilor esențiale. Despre succesele și realizările  de astăzi, despre extinderea portofoliului de produse, cooperarea cu laboratoarele de cercetare din Germania, Elveția și Spania.

„Mediul intervine în dezvoltarea copilului, în formarea personalităţii lui şi a calităţilor  sale  specifice  umane, ca sursă a dezvoltării, nu în rol de ambianţă”

                                                                                                       ,,Lev Vâgotschi”

     ,,Managementul mediului de învățare a copiilor cu cerințe educaționale speciale. Strategii de adaptare a ariilor de stimulare și a centrelor de activitate”, acesta a fost subiectul atelierului de lucru desfășurat cu cadrele didactice și  managerii instituțiilor de educație timpurie, la data de  25.10.2022, în  IET –grădinița  Năvirneț.

    Scopul atelierului de lucru a fost:  Îmbunătăţirea şi dezvoltarea competenţelor profesionale a cadrelor didactice  în  crearea mediului de învăţare stimulativ şi dotarea Centrelor de  activitate pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

     În conformitate cu Planul complex  de activitate al DGEC Făleşti,  pentru anul de studii 2022-2023, în scopul implementării politicilor educaționale  și promovării schimbului de experiență, la data de 21 octombrie 2022, în IET Pîrlița, a fost   organizat schimbul de  experiență cu cadrele didactice și manageriale din instituțiile de educație timpurie: nr.5 Fălești, nr.12 Fălești, Musteață, Pîrlița, Albinețul Vechi, Reuțel, cu tema: ,, Domeniile de dezvoltare ca repere pedagogice esențiale pentru a realiza dezvoltarea integrată a copilului, individualizarea educației și a învățării.

,,Crearea mediilor de învățare cu eficiență înaltă și favorabilă învățării, centrate pe elev în clasele primare” – acesta a fost subiectul seminarului raional desfășurat la data de 20.10.2022 și organizat de învățătoarele din LT ,,M. Eminescu”, or. Fălești.

   Datorită agendei interesante și activităților originale, încăperile liceului s-au transformat azi în adevărate laboratoare de învățare, consolidare și realizare a schimbului de experiență.

  Fiecare obstacol din drumul nostru în viața profesională reprezintă o provocare și un prilej de a evolua.

  Fiecare reușită prin fiecare depășire a unei probleme curriculare  oferă formabililor  ocazia dezvoltării competențelor  didactice și a celor filologice.

  Pentru a ajuta cadrele didactice de  la disciplină să  depășească  mai ușor provocarea  dezvoltării competențelor specifice LLR  și a formării / dezvoltării unităților de competențe ale elevilor  în corelare cu normele DOOM-3 și textul / produsul multimodal, MEC a organizat și desfășurat la nivel republican, în format online,  la data de 14.10.2022, un atelier de lucru  cu genericul: Aspecte conceptuale cu privire la implementarea Curriculumului Național la disciplina  școlară  limba şi literatura română în instituțiile de învățămțnt din republică, în anul de studii 2022-2023.

  Atelierul a fost moderat de  consultantul principal al  MEC, dna Tîrsîna Daniela, grad didactic superior și  i-a avut ca formatori pe dna Nastas Svetlana, dr. lector universitar și dna Verdeș Tatiana, dr. conferențiar,  ambele de la Departamentul  Educația Adulților  și Dezvoltare  Personală, Centrul de Formare Continuă  și Leader ship, UPSC ,,Ion Creangă” mun. Chișinău și o echipă  de pedagogi din raionul Fălești: Aliona Saviuc, șef DMCFPC, Ina Deaciuc și Olga Chifiac, profesoare în LT ,,A.Pușkin” și Miu Liliana și Dilion Cristina, LT ,,M.Eminescu” or. Fălești.

  Joi, 06 0ctombrie în Chişinău, în incinta Radisson Blu Leogrand Hotel s-a desfăşurat evenimentul -Programul de promovare a educaţiei pentru sănătate: 5 ani de realizări şi practice Positive. Acest program a fost implementat  şi în11 instituţii secundar generale din raionul Făleşti. Cadrele didactice au beneficiat de formări calitative , de suport didactic în desfăşurarea orei opţionale,,Educaţia pentru sănătate” în clasele 1-12, suport didactic la disciplina Biologia la modulul ,,Organismul uman şi sănătatea ”. Unele instituţii au beneficiat de granturi în promovarea modului sănătos de viaţă. La acest eveniment au fost prezente cadrele didactice şi de conducere, elevii, care sunt parte a programului din raionul Făleşti. Galerie foto.

   Cuvinte alese, flori parfumate, melodii de suflet au umplut sala palatului raional de cultură ,,Mihai Volontir”, cu ocazia Zilei Internaționale a lucrătorului din învățământ. D-nul Buzinschi Ion, șeful adjunct al oficiului teritorial Bălți al cancelariei de stat prezent la eveniment, a venit cu un mesaj de felicitare și a înmânat premii din partea Guvernului Republicii Moldova, d- nul Sergiu Fîntîna, președintele raionului a înmânat diplome de merit din partea Ministerului Educației și Cercetării, d- nul Tambur Veaceslav, vicepreședintele raionului a înmânat diplome de merit din partea Consiliului Raional Fălești. După un mesaj de felicitare care a scos în evidență succesele sistemului educațional din raion, Șeful Direcției Generale Educație și Cultură, Mariana Osadța, a decernat cele mai implicate cadre didactice și manageriale. De asemeni au fost menționați de către președinta CR al SEȘ, Silvia Voloșciuc angajații care au contribuit la sporirea mișcării și imaginii sindicale. În cadrul evenimentului au fost menționate și cadrele didactice care au împlinit jubileu de 20, 30, 40, 50 de ani de activitate pedagogică.

   Surprize scenice au fost oferite de către IP Gimnaziul ,,S. Moraru" s. Obreja Veche, IET Nr 5 ,,Soarele", or. Fălești, Școala de Muzică or. Fălești și soliștii de la Nobil Band.
 Direcția Generală Educație și Cultură Fălești aduce mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea sărbătorii. Galerie foto.

REGULAMENT305411489 664239701710834 1020828089098824346 n1

bunica fest

Avem onoarea de a vă invita la Festivalul

Bunica & Bunelul Fest”.

Bunica & Bunelul Fest vine cu un program divers ce va include activități pentru toate categoriile de vârstă:  program artistic, concursuri, ateliere de creație, workshop-uri, expoziții, program de animație pentru copii, zonă de sănătate și, cel mai important aspect – ocazia de a petrece timpul împreună cu bunicii noștri care vor împărtăși din experiența lor de viață celor prezenți.

Evenimentul va culmina duminică, 18 septembrie 2022, în Parcul Central din or. Fălești, începând cu ora 11.00-17.00.

Agenda zilei de 18 septembrie va include concursuri, ateliere de meșteșugărit, o zonă de Sănătate și Fitness, o zonă de distracții pentru copii, 3 zone foto și diverse expoziții.

Invitații speciali: Andriana Ochișan, Gabriel Nebunu și alte formațiuni artistice din peste 8 localități din Republica Moldova.

Ne vom bucura foarte mult să vă avem alături la „Bunica & Bunelul Fest 2022”.

  26 august 2022, Palatul de Cultură ,,M.Volontir", găzduiește întreaga comunitate educațională din raion la Conferința Pedagogică, cu genericul: ,,Uniți pentru o educație de calitate". 

  La eveniment a fost prezentă conducerea raionului Fălești, dnl Sergiu Fîntîna, președintele raionului, dnl vicepreședinte Tambur Veaceslav, șefa Direcției Generale Educație și Cultură, dna Mariana Osadța, parteneri, reprezentanți ai comunității părinților și elevilor, manageri ai instituțiilor învățământ general, directori de grădinițe, președinți de sindicat. 
  Evenimentul în sine, a avut drept scop analiza ex-anului de studii și trasarea unor noi direcții de perspectivă pentru noul an școlar 2022-2023. 
  Unitatea înseamnă  colaborare, deschidere, responsabilitate, perseverență și profesionalism, unitatea înseamnă putere, unitatea este Victorie. 
  Direcția Generală Educație și Cultură, aduce sincere mulțumiri tuturor partenerilor noștri, colectivelor didactice din toate tipurile de instituții din raion, Consiluiului raional al Sindicatelor Educației și Științei, managerilor de instituții, Consiliului Raional, ansambului de dans ,,Favorit", conducător artistic Sergiu Burduja, pentru prestația ireproșabilă la eveniment, ansamblului vocal de fete,,Speranța", s. Catranîc și tuturor celor care contribuie la implementarea și dezvoltarea educației de calitate în raion.
  Vă dorim tuturor, un început de an școlar cu sănătate, stabilitate și pace. Galerie foto.