„Cultura nu se moşteneşte, se cucereşte.” 

(André Malraux)

  La invitația Școlii Gimnaziale „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din municipiul Iași, România, un grup de elevi din instituțiile de învățământ din cadrul Direcției Generale Educație și Cultură Fălești, au participat în perioada 1 – 6 iulie 2024 la Festivalul de Cultură și Civilizație Românească „Românașul” – ediția a XII-a - proiect organizat de Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din municipiul Iași. 

  În cadrul festivalului, care s-a desfășurat în Parcul Copou – Casa de Cultură „M. Ursachi”, au fost organizate ateliere de meșteșuguri populare și spectacole folclorice. 

  La acest eveniment minunat, în scopul cunoașterii, însușirii și perpetuării valorilor culturale tradiționale românești, la atelierul de meșteșuguri populare au participat un grup de elevi ai Școlii de Arte din satul Mărăndeni, ghidați de conducătoarea de cerc - Buga Cristina, iar la spectacolul folcloric, pe scenă, care s-a desfășurat la data de 05 iulie 2024, a evoluat Ansamblul de dansuri  cu titlu model „Speranța”, din IPG „Mihai Corlăteanu”, satul Glingeni, coregrafă - Poiană Valentina. 

  Festivalul de Cultură și Civilizație Românească „Românașul” pare a fi o ocazie excelentă de a celebra tradițiile, arta și istoria românească. Este un eveniment care își propune să promoveze și să împărtășească bogăția culturală a României cu publicul larg. 

  La finalul de manifestare, organizatorii evenimentului au oferit participanților Diplome de onoare pentru promovarea excelenței în educație și pentru valorizarea patrimoniului tradițional al culturii românești. 

  În acelaș context, DGEC Fălești aduce mulțumiri organizatorilor pentru invitație și participanților pentru implicare și promovarea artei populare românești. Galerie foto.

   
Copyright © 2024 Direcţia Generală Educaţie Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI