„Vacanța nu este pentru a ne plictisi , ci pentru a ne petrece timpul liber într-un mod cât mai constructiv și în același timp creativ, interacționând cu mulți copii necunoscuți. Dintre care unii se vor transforma în prieteni pentru o viață, astfel ca experiența taberei să fie de neuitat”

 

   Din 15 iunie,  până în prezent, în taberele „Romantica”, satul Călinești și „Olimp”, satul Pînzăreni se odihnesc  376 copii cu vârsta 7-16 ani, din instituțiile de învățământ din raion.

   Pentru  a oferi copiilor în tabără o alternativă atractivă în petrecerea vacanței de vară, personalul didactic pe parcursul acestei perioade organizează un șir de activități conform planului: informarea copiilor cu privire la tehnica securității; regulamentul taberei; organizarea și desfășurarea diverselor ateliere de creație după interese (muzică, pictură, sport, dans, lectură) și diverselor competiții sportive și artistice.

    Pe parcursul schimbului I și II în vizită la copii  au fost Reprezentanții Inspectoratului de Poliție și Inspectoratul Situații de urgență cu Campania de informare:  „Măsuri de protecție în cazul calamităților naturale”, iar voluntarii Centrului Youth Clinik cu Campania de informare: „Viciile sunt dușmanii noștri invizibili”, în cadrul căreia copiii au fost informați despre efectele negative ale drogurilor, alcoolului și tutunului asupra organismului uman.

   Reprezentanți ai Centrului de Tineret din orașul Fălești în cadrul unei campanii de informare au organizat cu copiii jocuri de grup și autocunoaștere.

   Tot pe parcursul acestor două tururi în tabără și-au desfășurat stagiul de practică cinci studente ale  Colegiului  Pedagogic din Bălți, care au organizat diferite activități de grup și jocuri sportive  cu copii din tabără.

    Ca oaspeți de onoare au fost actorii Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălți, care au delectat copiii cu o piesă de teatru.

   Activitatea taberei a fost monitorizată în permanență de către Consiliul Raional Fălești, DGEC Fălești, Centrul de Sănătate Publică, Secția Situații Excepționale, Inspectoratul de Poliție.

    Se aduc mulțumiri tuturor colaboratorilor menționați  pentru contribuția majoră la crearea condițiilor bune de odihnă a copiilor în tabără. Galerie foto.

   
Copyright © 2024 Direcţia Generală Educaţie şi Cultură Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGEC FALESTI