La data de  06 aprilie  2022, în incinta CCACT ,,Lora Găină ” din or. Fălești, s-a desfășurat seminarul metodico-practic pentru cadrele didactice din raion care predau educația plastică.

  Subiectul seminarului a fost unul din cele recomandate de reperele metodologice    la disciplină: ,,Evaluarea formativă, instrument de asigurare a succesului elevului la Educație plastică" .

   Cadrele didactice au beneficiat de  o actualizare a teoriei și a practicii despre tipurile, metodele și tehnicile de   evaluare formativă  tradițională și modernă la disciplină, și-au îmbogățit experiența prin diverse exemple diseminate de colega Carolina Arnaut, profesoară de educație plastică în IP Gimnaziul Egorovca.

   Apoi s-a lucrat asupra unui produs, la finalul căruia s-au autoevaluat conform criteriilor de evaluare a lapbook-ului, care îi va ajuta în evaluarea acestui produs în cadrul orelor de educație plastică. Galerie foto.

   
Copyright © 2024 Direcţia Generală Educaţie şi Cultură Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGEC FALESTI