Direcţia Generală Educaţie Făleşti
3 decembrie
Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități
Campanie lansată de Serviciul de Asistenţă psihopedagogică
Făleşti în susţinerea copiilor cu dizabilităţi
Această zi este dedicată persoanelor care au reușit sau care încearcă să treacă peste o dizabilitate, care le face viața mai dificilă. În acest context SAP Fălești, îndeamnă toate instituțiile de învățămînt să desfășoare activități tematice cu şi pentru copiii cu dizabilităţi.
Mulţumim pentru susţinere.
- Detalii
- Accesări: 430
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.598 din 28 noiembrie 2016 Cu privire la organizarea și desfășurarea seminarului.
L.Paladi, logoped SAP
- Detalii
- Accesări: 42325
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.600 din 28 noiembrie 2016 Cu privire la organizarea și desfășurarea seminarelor metodice.
E.Jitaru, specialist principal DMCFPC
- Detalii
- Accesări: 42197
!!!Stimați manageri, vă informăm că astăzi, la data de 28.11.2016, se va efectua un control în toate instituțiile de învățământ preșcolar, secundar general, în scopul garantării alimentării în siguranță a copiilor și elevilor.
Rugăm să vă rețineți la serviciu pînă la orele 1700.
DGE Fălești
- Detalii
- Accesări: 41159
În temeiul indicaţiei Prim-minstrului Pavel Filip nr.01-04-270/M.B. din 24 noiembrie 2016 şi în scopul garantării alimentării în siguranţă a copiilor şi elevilor, DGE Făleşti, solicită, în regim de urgenţă , prezentarea informaţiei conform anexei pînă la data de 29 noiembrie 2016, ora 14:00 la următoarea adresă de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Raionul |
institutia de » învăţământ în care se alimentează copiii/elevii |
Prestatorul/prestatorii de servicii de asigurare cu produse alimentare |
Situaţia constatată privind: |
Constatări/propuneri |
|
Prezenta certificatelor 9 de calitate si a 9 produselor conform descrierii indicate/certificate |
Corespunderea/necorespunderea termenului de valabilitate a produselor alimentare achiziţionate (cu exemple concrete) |
|
|||
|
|
|
|
|
|
- Detalii
- Accesări: 40986
Competenţa de comunicare este considerată de mulţi autori ca o capacitate globală care cuprinde capacităţi comunicative ale indivizilor, dobândite de-a lungul vieţii. Acestea pot fi îmbunătăţite prin aplicarea unei metodologii speciale care ar contribui la dezvoltarea competenţei de comunicare eficientă.
Acte normative, reguli, metode și tehnici, resurse educaționale TIC , modele ce țin de formarea - dezvoltarea – evaluarea competenței de comunicare orală și scrisă a elevilor din școlile raionului au fost obiectul de studiu al profesorilor de limba și literatura română din instituțiile de învățământ din raion , convocați într-un atelier de lucru la 25 noiembrie 2016 , în incinta LT ,, A. Pușkin,, or. Fălești.
Aici dânșii și-au îmbogățit experiența profesională , muncind timp de 4 ședințe în cadrul a 2 sesiuni, la însușirea și predarea noilor reguli ortografice din DOOM 2, puse în aplicare prin ordinul ME nr. 872 din 17 octombrie 2016, la obținerea abilității de a utiliza diverse platforme educaționale online Web -2.0 la diferite etape ale lecției, la cunoașterea viziunii didacticii moderne asupra formării- dezvoltării – evaluării competenței comunicative a elevilor.
Formabilii au menționat în unanimitate utilitatea și eficiența atelierului desfășrat , dar deosebit de impresionantă pentru toți a fost conlucrarea cu modelul comunicativ viu în persoana Doamnei lector superior universitar, Aurelia Codreanu- Bârsan de la US ,, A. Russo,, din Bălți, căreia îi mulțumim din suflet pentru formare.
Cadrele didactice s-au întors în instituții pentru a munci și a realiza tema de casă: un filmuleț video realizat în platforma Stupeflix cu secvențe din activitățile de implementare a noutăților discutate și învățate la întrunire.
Aliona Saviuc, șef DMCFPC
- Detalii
- Accesări: 42109
Pregătirea copiilor pentru a deveni „cetățeni eficienți" într-o societate democratică, presupune dobândirea de către aceștia a unor abilități cognitive, formarea și exprimarea unor opinii proprii, dezvoltarea capacității de argumentare logică a unor idei.
În acest context, conform planului complex de activitate al DGE Fălești, la data de 24 noiembrie 2016, în incinta grădiniței ,,Albinuța” s.Glinjeni, s-a desfăşurat un seminar instructiv- metodic cu tema: ”Dezvoltarea gândirii critice la copiii de vârstă preșcolară”.
În cadrul seminarului, cadrele didactice au discutat despre multitudinea metodelor și resurselor de dezvoltare a gândirii critice, totodată au concretizat și exersat unele strategii de dezvoltare a gândirii critice la copii.
La seminar au participat 43 cadre didactice.
Seminarul a fost moderat de către Adela Țuțuianu, specialist principal DGE Fălești, Elizaveta Covaliuc, director, gradinița s. Glinjeni,Nina Zarija, educator-metodist, grădinița s.Glinjeni. Galerie Foto.
- Detalii
- Accesări: 1112
La data de 24 octombrie, în incinta LT ,, Ion Creangă” din or. Fălești, s-a desfășurat al doilea atelier practic pentru profesorii de chimie cu subiectul: „Instrumentarul de elaborare a probelor de evaluare sumativă la chimie în clasa a VIII-a”. Atelierul a avut drept scop îmbunătăţirea abilităţilor profesionale ale profesorilor cu referire la aplicarea instrumentarului de elaborare a probelor de evaluare sumativă la chimie.
În cadrul atelierului profesorii şi-au completat cunoştinţele cu referire la componentele instrumentarului de elaborare a probelor de evaluare, au făcut schimb de bune practici şi au elaborat probe de evaluare la chimieconform curricula modernizată în scopul de a asigura o evaluare căt mai obiectivă a cunoştinţelor elevilor.
P. Chiruţa, specialist principal SPEM
- Detalii
- Accesări: 43478
- Detalii
- Accesări: 42946
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.596 din 25 noiembrie 2016 Cu privire la organizarea și desfășurarea inspecției
A.Țuțuianu, specialist principal DMCFPC
- Detalii
- Accesări: 44923
IUBITORI AI FRUMOSULUI
În sala de expoziții a Liceului Teoretic ,,Gh.Vrabie” s.Călinești, cei mai talentați elevi la desen și pictură, Stefan Zavat, elev din clasa a VII-a,,A,, și Dumitru Noroc, elev din clasa a VIII-a,,B,, și-au prezentat pentru a admira și aprecia cele mai bune lucrări, realizate de ei prin diferite tehnici.
Prin aceste desene elevii au spus că vor să impresioneze colegii, profesorii, să-i ajute ca sufletele tuturor celor care le admiră să fie mai blânde, dăruind căldură și bunătate. A fost într-adevăr o sărbătoare de creație, de toleranță.
Prin tot ce fac aceşti doi elevi, sperăm să fie maeștri în arte, viitori urmași ai lui Gheorghe Vrabie, numele căruia îl poartă liceul nostru. Ei sunt mîndria instituției noastre. Galerie Foto.
- Detalii
- Accesări: 1181