Direcţia Generală Educaţie şi Cultură Făleşti
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.11 din 12 ianuarie 2017 Cu privire la organizarea cursurilor.
M.Gonța, șef SPEM
- Detalii
- Accesări: 41870
VINO CU MINE, GRĂDINIȚA E ȘI PENTRU TINE !
Cu acest generic miercuri, la data de 11 ianuarie 2017 în incinta grădiniței –creșa ”Ghiocel” din satul Răuțel a avut loc deschiderea Centrului de Resurse pentru Educația Incluzivă ”Speranța”. Acest eveniment au avut loc datorită unui parteneriat eficient dintre administrația publică locală și administrația grădiniței. La deschidere au fost prezenți cadre didactice din instituție, părinți, reprezentanți APL, specialiști DGE Fălești , medic șef CMF Marandeni. Galerie Foto.
- Detalii
- Accesări: 1099
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.10 din 12 ianuarie 2017 Cu privire la desfășurarea seminarelor metodice.
P.Chiruța, specialist principal SPEM
- Detalii
- Accesări: 41079
Atenție!
Participanții la formarea continuă în teritoriu începând cu data de 21 ianuarie 2017, și cei care doresc în continuare să se înscrie, vor prezenta pînă la data de 18.01.2017 la DGE Fălești, următoarele acte:
1.Copia buletinului de identitate
2.Copia diplomei
Apostol Altair, specialist principal DMCFPC
- Detalii
- Accesări: 39431
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei informează că organizează şi desfăşoară în anul 2017 stagii de formare continuă pentru cadrele didactice şi manageriale la Modulul tematic „Evaluarea criterială prin descriptori în învăţământul primar”, în conformitate cu orarul distribuit pe următoarele perioade:
Ianuarie-februarie | învăţătorii care vor avea la 1 septembrie 2017 clasa 1 |
Martie-aprilie | învăţătorii care vor avea la 1 septembrie 2017 clasa 2 |
Mai | Specialiştii la disciplinele limba română în şcoala alolingvă, limbi străine; educaţie fizică; educaţie artistico-plastică, educaţie tehnologică. |
Iunie-iulie-august | învăţătorii care vor avea la 1 septembrie 2017 clasa 3 |
- Detalii
- Accesări: 40505
Stimaţi manageri, am ataşat
ORDINUL nr.06 din 12 ianuarie 2017 Cu privire la desfășurarea seminarelor metodice.
M.Gonța, șef SPEM
- Detalii
- Accesări: 41090
OLIMPIADE ȘCOLARE
În atenția managerilor școlari, cadrelor didactice, elevilor!
DGE aduce la cunoștință orarul desfășurării olimpiadelor școlare, etapa raională, anul de studii 2016-2017.
Solicită prezentarea ofertelor de participare a elevilor conform mostrei anexate.
P.Chiruța, specialist principal SPEM
- Detalii
- Accesări: 1048
- Detalii
- Accesări: 1018
Asociația Expert Forum (www.expertforum.ro) din Bucureşti înfiinţată de experţi cunoscuţi în politici publice şi reforma administraţiei, care implementează din anul 2013 programul Școala pentru Democrație, în luna decembrie 2016 lansează o nouă ediție a Școlii pentru Democrație.
Se adresează unui număr de 14 profesori din Republica Moldova și 4 din România, care predau cursuri legate de cultură civică sau istorie, drepturile omului, educație pentru dezvoltare etc., dar nu numai, la gimnaziu sau liceu, pasionați de educația pentru democrație. Se vor lua în considerare și candidaturile profesorilor care, deși nu predau astfel de cursuri, demonstrează un interes în promovarea implicării active în societate prin intermediul activității de predare.
Proiectul include un seminar de pregătire pentru profesori și o serie activități practice în cadrul comunităților de unde provin aceștia. Seminarul va avea loc în România (localitatea va fi anunțată în timp util), între 4-9 martie 2017. Ne propune ca în cele șase zile de activități practice și discuții cu experți de a aborda prin instrumente alternative de învățare conceptele de leadership, educație nonformală, democrație, stat de drept sau buna guvernare. Ulterior, experții EFOR vor acorda asistență profesorilor pentru implementarea activităților de replicare în Republica Moldova. Transportul, cazarea și mesele participanților vor fi asigurate de către organizatori.
Apelul de candidaturi și detaliile privind înscrierile sunt disponibile pe pagina www.expertforum.ro/scoalapentrudemocratie.
- Detalii
- Accesări: 1061
- Detalii
- Accesări: 39482
La finele semestrului I, în gimnaziul ,,Diomid Gherman”,s.Risipeni s-a desfășurat DECADA MATEMATICII. Conform agendei de lucru, responsabilii Brașoveanu Lidia, profesor de matematică și Boboc Elena,învățătoare la clasa a II-a au organizat și desfășurat cu multă responsabilitate și creativitate diverse concursuri matematice, expoziții tematice, gazete de perete , lecții publice la matematică în clasa a V-a și în clasa a II-a. Au finalizat cu activitățile extracurriculare ,,Concurs matematic ” cu clasele a VII-a și a VIII-a și ,,În Țara Matematica” cu elevii clasei a II-a. Elevii au dat dovadă de curiozitate, interes și inițiativă, dar au demonstrat și cunoștințe matematice în cadrul lecțiilor publice. La activitatea de totalizare, urmează să fie înmânate diplome, aduse mulțumiri celor mai activi și responsabili elevi S-a demonstrat încă o dată frumusețea matematicii ca regină a științelor.
Sperăm, că aceste activități îi vor motiva pe elevi să descopere tainele și îi vor responsabiliza în cunoașterea disciplinei.Galerie Foto.
- Detalii
- Accesări: 983