5   Respectarea Codului bunelor maniere este cartea de vizită a personalității fiecăruia dintre noi. Copiii se nasc cu potențialul de învățare de noi comportamente, însă au nevoie de un context structurat pentru a învăța care sunt cele potrivite, manierate sau adecvate într-o situație sau alta. Anume acest argument a stat la baza implementării și încadrării a IET nr.6 ,,Lăstărel”ca parteneri - coordonatori în cadrul PROIECTULUI EDUCAȚIONAL INTERNAȚIONAL ,,ȘTIU SĂ MĂ COMPORT FRUMOS”. Oferta de participare a venit din partea coordonatorilor proiectului IET nr.9 ,,Steluța ”Ungheni și GPP nr.25 Iași. Durata proiectului 2022 – 2024. Parteneri implicați suntem opt la număr, printre care IPLT,,M.Eminescu” Ungheni, CSP Ungheni, Biserica ,,Acoperământul maicii Domnului”, Secția Cultură Ungheni.  În acest context sau desfășurat primele două activității stipulate în programul de activități. Prima fiind rezentarea unui spectacol la tema ,,Mă comport frumos și respect bunele maniere”. IET nr.6 ,,Lăstărel” s-a prezentat cu spectacolul ,,Năravurile Digitalinei”, actori cadrele didactice și copiii grupei pregătitoare. Activitatea a doua am participat la un simpozion internațional, gazdă fiind IET nr.9 ,,Steluța” Ungheni.  Au fost puse în discuție, de către toți partenerii proiectului, articolele scrise anterior de către participanți la tema ,,Cei 7 ani de acasă”, iar produsul final fiind însuși cartea cu aceiași temă, realizată din articolele participanților. Galerie foto.

 IMG 0268 Sportul ne influențează viața foarte mult, iar beneficiile și importanța sportului sunt prezente chiar și după încheierea vieții de sportiv. Astăzi, la inițiativa vicepreședintelui raionului Fălești – dnul Veaceslav TAMBUR, în sala Palatului raional de cultură „Mihai Volontir” din orașul Fălești, s-a desfășurat, în premieră, GALA SPORTULUI, ediția I. Activitate, în cadrul căreia am avut oaspeți de onoare precum: Fîntîna Sergiu, președintele raionului Fălești, vicepreședinții raionului, Tambur Veaceslav și Prodan Mihai, Mariana Osadța, șef Direcție Generală Educație și Cultură, Gorea Tudor, vicepreședinte al Comitetului Olimpic și președinte a Federației Naționale de Kickboxing, Musalim Eugen, vicepreședinte al Federației de Kickboxing, antrenor principal al Lotului, Zmeu Alexandru, avocat al Federației Kickboxing, expert la UNESCO, Anatoli Kaigorada, secretar general Federația de box, Iurii Peatcovschii, președintele Federației Sambo din RM, antrenor emerit la lupte judo și sambo, Onța Ion, președinte al Federației Handbal, Vizitiu Nicolai, secretar general Federației Handbal, vicepreședinte al Curții de Apel al federației Europene de handbal, Prodan Dumitru, președinte al Federației sportului pentru persoane cu dizabilități locomotorii, Serghei Stoianoglo, șef Direcția Generală Tineret și Sport Găgăuzia, Cebotari Vladislav, inspector federal, curator al asociațiilor raionale de fotbal, sportivi, antrenori și toți cei care au în sânge performanța.

  Au fost decernați cu medalii și diplome de merit cei mai buni sportivi ai anului împreună cu antrenorii săi, la următoarele sporturi: powerlifting, haltere mici, handbal, box, kickboxing, sambo, judo, lupte greco-romane și fotbal. Galerie foto.

  Felicităm părinții, sportivii și antrenorii lor pentru succesele remarcabile înregistrate în cadrul competițiilor naționale și internaționale.

322394116 559322619392350 8885998096568663134 n  

  Se spune că „Învățarea nu este atinsă din întâmplare. Ea trebuie căutată cu ardoare și practicată cu perseveranță”. În acest context, la data de 27.12.2022, în IPLT ,,Mihai Eminescu”, în  scopul motivării cadrelor didactice pentru dezvoltare profesională și valorizare a tehnologiilor digitale, s-a desfășurat sesiunea de formare privind utilizarea extensiei ,,Educație interactivă” ca parte integrală a Bibliotecii digitale ,,Educație online”, unde au participat 80 de cadre manageriale și didactice din raion.

  A fost  impresionant când instituția gazdă, la început de activitate, a pregătit o surpriză artistică, un dans al elevilor din clasa a II-a B, învățătoare Rolinschi Aurelia și a oferit tuturor participanților o jucărie de brad confecționată de elevi, simbol al sărbătorilor de iarnă.

  La sfârșit de activitate, profesorii au completat un chestionar de evaluare, prin care și-au exprimat motivația de a utiliza extensia care este eficientă și interactivă. Formabilii urmează a disemina informația în cadrul instituțiilor.

  DGEC mulțumește formatorilor raionali: Brașoveanu Ala, Tambur Cristina, Șorunga Maria și Lacman Elena pentru experiența diseminată. Sperăm ca informația însușită să fie utilă în promovarea calității educaționale, înutrucât aceasta poate fi asigurată  prin implementarea tehnologiilor moderne și a platformelor educaționale eficiente.Galerie foto.

„Meseria de pedagog este o meserie care te epuizează, dar, totodată, te înviorează. Uneori te dispersează, alteori te înalță. O meserie când apăsătoare, când plină de farmec.”

 

  Un prilej deosebit de a participa la evenimentul de promovare a imaginii profesorului, învățătorului, educatorului și, respectiv, creșterea interesului și a numărului de tineri care vor alege cariera pedagogică, au avut un grup de elevi de la liceele din orașul Fălești, însoțiți de Rovena Dvorschi, șef adjunct DGEC Fălești și Cristina Tambur, director, IPLT „Mihai Eminescu”, or. Fălești la data de 17 decembrie 2022, care s-a desfășurat în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

     În conformitate cu Planul complex de activitate al DGEC Fălești, la data de 15.12.2022, în IET Grădinița nr.5,or. Fălești s-a  desfășurat schimbul de  experiență cu cadrele didactice și manageriale din  IET Grădinițele: Albinețul Vechi , nr.12 Fălești, Musteață, Pîrlița, Răuțel, cu tema: ,,Limbaj și Comunicare”.    Activitatea  de învățare la acest domeniu  a fost desfășurată de  educatoarea Negură Tatiana la grupa pregătitoare și  a  vizat  dezvoltarea limbajului la copii  sub aspectele vocabularului, ale înțelegerii semnificației mesajelor, ale comunicării verbale, cuprinzând abilități de ascultare, comunicare orală și  nonverbală.

   La data de  de 13 decembrie 2022, elevii din instituțiile de învățământ din raion au beneficiat gratuit de spectacolul teatralizat ,,Sânziana și Pepelea”, prezentat de actorii Teatrului ,,V. Alecsandri” din or. Bălți. Spectacolul a fost organizat de către Asociația Obștească ,,Asociația Cadrelor Didactice Fălești”, datorită contribuției de 2% din impozitul pe venit a cadrelor didactice din raion. Galerie foto.

„Familia mea este comoara mea”

  Conform Ordinului  DGEC Fălești nr. 481 din 28 noiembrie 2022, psihopedagogul SAP Fălești, Veronica CECALENCO a desfășurat la data de 09 decembrie 2022, în incinta IP Gimnaziul Hiliuți ședință de informare pentru părinții, cu tema: „Identificarea schimbărilor evidențiate de comportament la preadolescenți / adolescenți”.

  Pubertatea reprezintă o perioadă în care copilul trece prin modificări în ceea ce priveşte caracteristicile fizice (inclusiv, dezvoltarea organelor de reproducere), precum şi modificări în ceea ce priveşte relaţiile sociale şi reacţiile emoţionale.

 Nu există o modalitate sigură de a şti când debutează pubertatea, deoarece aceasta coincide cu maturarea creierului şi cu modificări ale nivelurilor hormonale, schimbări care nu sunt sesizabile cu ochiul liber.

Mulțumim instituției gazdă pentru receptivitate și implicare. Galerie foto.

„Învățându-i pe alții, ne învățăm pe noi înșine…”
 (L.Seneca)

 În baza planului de activitate a DGEC Fălești pentru anul de studii 2022-2023, în scopul organizării eficiente și calitative a procesului de atestare în anul de studii 2022-2023, la data de 07 decembrie 2022, dna Dvorschi Rovena, șef adjunct DGEC, a organizat și desfășurat, în format online, cu președinții comisiilor de atestare și directorii adjuncți pentru instruire din instituțiile de învățământ general din raion, Sesiunea de formare cu privire la atestarea cadrelor didactice în anul de studii 2022-2023.

  O comunicare eficientă presupune să te faci înțeles din puține cuvine de către interlocutorul tău, fără agresivitate.
Comunicarea eficientă permite ca atât transmițătorul, cât și receptorul mesajului să înțeleagă și să acționeze ca atare, astfel încât să nu existe dubii, semne de întrebare, stare de anxietate, nervozitate și nici frustrări acumulate după încheierea conversației.
 În contextul celor anterior menționate, la data de 7 decembrie 2022, în incinta sălii de ședințe a Consiliului Raional Fălești, a fost organizat seminarul de instruire cu directorii adjuncți pentru educație, tematica căruia a fost: ,,Comunicarea eficientă cadru didactic -elev".

”Viața de familie este prima școală a omenirii.”
  Conform Ordinului DGEC Fălești nr. 481 din 28 noiembrie 2022,  Veronica CECALENCO, psihopedagogul SAP Fălești, a desfășurat la data de 06 decembrie 2022, în incinta IP Gimnaziul Ilenuța, ședință de informare pentru părinți cu tema: ”Identificarea schimbărilor evidențiate de comportament la preadolescenți/adolescenți”.
  Toate schimbările au o anumită influență asupra comportamentului sau a caracterului copilului nostru, care trece printr-un tip de criză de identitate ce-l determina să adopte frecvent atitudini dificil de gestionat: iritabilitate, timiditate, agitație, mândrie, abateri comportamentale și numeroase fluctuații ale stării de spirit. Emoțiile sale cunosc suișuri și coborâșuri, ceea ce îi dezorientează pe mulți dintre părinți luați pe nepregătite! Galerie foto.
  Mulțumim instituției gazdă pentru receptivitate și implicare.

    În conformitate cu  Planul de activitate a DGEC Fălești pentru anul de studii 2022-2023, în scopul asigurării unui proces educațional de calitate, la data de 06 decembrie 2022, în incinta Instituției de Educație Timpurie Horești ”Albinuța”, a fost organizat și desfășurat seminar metodic, responsabil fiind Adela Țuțuianu, specialist principal DGEC Fălești și formator cu experiență.

   Subiectul seminarului Domeniul Limbaj și Comunicare. Povestirea creatoare. De la descrierea ghidată la povestirea creatoare”, a fost unul din cele recomandate Repere metodologice privind organizarea procesului educațional în instituțiile de educație timpurie în anii de studii 2022-2023.