După întâlnirea oaspeților, așa cum se face tradițional la moldoveni, cu pâine și sare, în modesta sală de festivități a școlii s-a discutat cu poeții,  s-au recitat poezii , ascultat cântece pe versurile autorilor prezenți, s-a dansat, a evoluat ansamblul  vocal ,,Molodușca”  compus în mare parte din bunicile și mamele elevilor, apoi invitații au relatat despre calea devenirii lor ca personalități ale culturii naționale și ruse.

     Desigur, foarte impresionați au rămas  elevii și pedagogii și  de darurile primite  - o mulțime de cărți  noi, mirositoare,  interesante  și o întreagă colecție a enciclopediei pentru copii, transmisă din partea  fostului prim – ministru al țării noastre , dn Ustianov  I. G.

      După o activitate de 2 ore, cei prezenți la sărbătoare au mai  discutat și despre unele probleme arzătoare ale instituției și culturii comunei, venind și cu unele sugestii pentru soluționarea acestora.

      Recunoștință și admirație direcției școlii, oaspeților, profesoarei de Limbă și literatură rusă, Anna Babiuc, elevilor și primarului comunei Egorovca, dn. Ruslan Aramă. Galerie foto.

    Tuturor le dorim spor la lectură!

   
Copyright © 2026 Direcţia Generală Educaţie Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI