MIHAI EMINESCU – coloana vertebrală a românismului, steagul nostru cu care ieșim în lume dincolo de timp. La 15 ianuarie, în miez de ghenar, în liceul care îi poartă numele poetului, IPLT „Mihai Eminescu”, a domnit o atmosferă emoționantă, de adevărată revelație sufletească.

   Holurile au fost inundate de melodii pe versurile lui Mihai Eminescu, iar cadrele didactice și elevii au fost întâmpinați de membrii Consiliului de elevi care au dăruit semne de carte cu citate ale poetului. Emoții deosebite au trăit cadrele didactice, invitate la activitatea extracurriculară „Cultura românească – amprenta sufletului autohton”, dedicată aniversării a 175 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu și cu prilejul Zilei Culturii, organizată de către profesoarele de limba și literatura română Miu Liliana și Tescaru Maria.

   La activitate au fost invitați partenerii instituției: Muzeul raional de istorie și etnografie „Lazăr Dubinovschi”, care au venit cu un impresionant material muzeal și cu sufletul deschis pentru a împărtăși din secretul lăzii cu zestre; a fost prezent dl Damian Furdui, directorul Școlii de Arte Plastice, care a venit cu o expoziție proprie și a vorbit despre noutatea în pictura modernă; dna Valentina Bulgaru, împreună cu ansamblul de la Școala de muzică „Speranța”, au prezentat un colaj de melodii pe versurile lui Mihai Eminescu; ansamblurile „Făleșteanca”, condus de dna Elena Calmuțchi și „Favorit”, condus de dl Burduja Sergiu, au prezentat un hostropăț și un vals care au încântat publicul.

   De asemenea, cu roluri originale în spectacol, au fost implicate cadrele didactice: Irina Logan, Mihaela Țurcan, Altair Apostol, cât și dl Ion Perdevară. profesor de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”.

  Cultura românească este o parte integrantă a patrimoniului cultural european și mondial, de aceea este firesc ca noi „locului să ne ținem”, să ne prețuim valorile așa cum sunt ele, să le promovăm ca să ne îmbogățim existența. Galerie foto.

   
Copyright © 2026 Direcţia Generală Educaţie Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI