Direcţia Generală Educaţie Făleşti
„Managerul modelează oamenii, iar oamenii modelează viitorul copiilor”
Astăzi, 24 februarie 2026, conform planului de activitate al Direcției Generale Educație, a fost organizat Seminarul metodic raional dedicat managerilor Instituțiilor de Educație Timpurie, cu tema: „Activitatea managerului în formarea profesională continuă a cadrelor didactice”.
Evenimentul a fost moderat de doamna Țuțuianu Adela, specialistă principală DMCFPC, DGE Fălești, și doamna Bobu Natalia, manager IET Grădinița „Albinuța”, s. Horești.
Obiectivul principal al întrunirii a vizat identificarea barierelor reale în procesul de dezvoltare profesională și transformarea acestora în oportunități de creștere. Pe parcursul seminarului, managerii au analizat rolurile esențiale pe care le exercită (diagnostician, strateg, motivator) și au explorat metode moderne de învățare experiențială și mentorat.
Prin ateliere practice și studii de caz, participanții au pus accent pe depășirea formalismului în dezvoltarea echipelor pedagogice, modernizând astfel procesul educațional. Angajamentul nostru este de a converti rigorile formării continue în parcursuri de succes individual și colectiv, transformând barierele administrative în premise solide pentru evoluția sistemului educațional raional. Galerie foto.
- Detalii
La data de 24.02.2026, în incinta IP Liceul Teoretic „Ion Creangă” a fost organizată o ședință de lucru, având ca temă „Incluziunea educațională – factor-cheie în prevenirea abandonului școlar și a absenteismului copiilor de etnie romă”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai Primăriei Fălești, Școala de Muzică, or. Fălești, Casa de Creație și Agrement a copiilor din or. Fălești „Eleonora Găină”, Biblioteca Publică Raională „M. Eminescu”, or. Fălești, cadre didactice și părinți, consolidând, astfel, parteneriatul educațional la nivel comunitar.
În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte esențiale ce țin de asigurarea unui mediu educațional echitabil, sigur și prietenos pentru toți elevii, cu accent pe sprijinirea copiilor din comunitatea romă. Participanții au discutat despre importanța colaborării eficiente dintre școală și familie, identificarea timpurie a riscurilor de abandon școlar, precum și implementarea strategiilor individualizate de intervenție.
- Detalii
- Detalii
Concursul Internațional de Lectură „Jivaia Klassika”, ediția a XV-a
Concursul Internațional de Lectură „Jivaia Klassika” a ajuns la cea de-a XV-a ediție, reconfirmându-și, și la nivel de raion, statutul de eveniment cultural-educativ de referință pentru elevii pasionați de literatură rusă clasică și arta declamației. În acest an, la etapa raonală a concursului, au participat 28 de elevi talentați din 12 instituții de învățământ, care au demonstrat pasiune, expresivitate și o înaltă cultură a lecturii.
Concursul „Jivaia Klassika” are drept scop cultivarea dragostei pentru lectură, dezvoltarea competențelor de comunicare și valorificarea talentului artistic al elevilor. Participanții au ales fragmente din opere literare clasice și contemporane, pe care le-au interpretat în fața juriului și a publicului, punând accent pe dicție, intonație, expresivitate, înțelegerea profundă a textului și redarea cât mai emotivă a textului.
- Detalii
Citește mai mult: Concursul Internațional de Lectură „Jivaia Klassika”, ediția a XV-a
Olimpiada Raională la Istoria românilor și universală
La data de 22 februarie 2026, s-a desfășurat etapa raională a Olimpiadei la Istoria românilor și universală, un eveniment educațional care a reunit 29 de elevi din instituțiile de învățământ ale raionului.
Participanții au demonstrat un nivel înalt de pregătire, competențe de analiză și interpretare istorică, precum gândire critică și creativitate. Competiția a oferit elevilor nu doar oportunitatea de a-și valorifica cunoștințele, ci și afirmarea potențialului intelectual propriu.
Lucrările au fost evaluate obiectiv, conform baremului de corectare, de către membrii juriului. În urma unei analize riguroase, Consiliul de Coordonare a stabilit următorul clasament.
Direcția Generală Educație adresează sincere felicitări tuturor participanților pentru implicare și determinare, premianților pentru performanțele obținute și pentru nivelul înalt de pregătire demonstrat, dorindu-le mult succes elevilor care vor reprezenta raionul la etapa republicană!
Apreciază în mod deosebit implicarea profesorilor îndrumători, al căror profesionalism a contribuit esențial la performanțele elevilor. Galerie foto.
Aduce mulțumiri organizatorilor, membrilor juriului și echipei manageriale din cadrul IP Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Fălești pentru contribuția valoroasă la buna desfășurare a olimpiadei.
Consiliul Raional de Coordonare
- Detalii
Astăzi, 21 februarie 2026, s-au desfășurat olimpiadele școlare raionale la disciplinele Limba și literatura română (limba de instruire) și Fizică.
La concurs au participat 42 de elevi din instituțiile de învățământ din raion, pasionați de domeniile în care și-au demonstrat competențele și interesul pentru cunoaștere.
Elevii din clasele a IX-a și a X-a, care au concurat la disciplina Limba și literatura română (limba de instruire), au susținut atât proba scrisă, cât și proba orală, sub formă de discuții și interpretări literare.
După o analiză minuțioasă a lucrărilor și a prestațiilor elevilor, Consiliile de Coordonare au stabilit clasamentul final, care urmează să fie prezentat în tabelul anexat.
Direcția Generală Educație transmite felicitări tuturor participanților pentru efortul, perseverența și pasiunea manifestate pe parcursul competiției.
Vă dorim mult succes în continuare, în aprofundarea cunoștințelor și în participarea la etapele republicane ale olimpiadelor!
Totodată, adresăm sincere mulțumiri cadrelor didactice pentru dedicarea și sprijinul constant oferit elevilor în procesul de pregătire, precum și organizatorilor, membrilor Consiliilor de Coordonare și membrilor juriilor pentru implicarea activă și contribuția adusă la promovarea excelenței în educație. Galerie foto.
Consiliul Raional de Coordonare!
- Detalii
„O scrisoare poate ține loc de îmbrățișare” – un gest de solidaritate și speranță
În cadrul campaniei „O scrisoare poate ține loc de îmbrățișare”, DGE Fălești a organizat și desfășurat cu succes activitatea de colectare a scrisorilor destinate susținerii morale și emoționale a elevilor din Ucraina.
Scopul acestui eveniment a fost de a transmite un mesaj sincer de empatie, prietenie și încurajare copiilor care trec prin momente dificile. Prin cuvinte simple, dar pline de căldură, elevii noștri au dorit să ofere sprijin sufletesc, să aducă un zâmbet și să reamintească faptul că nu sunt singuri.
Fiecare scrisoare a purtat în ea gânduri bune, mesaje de pace și speranță, transformând această acțiune într-un adevărat exercițiu de solidaritate și umanitate. Activitatea a cultivat în rândul elevilor valori precum compasiunea, responsabilitatea și deschiderea față de ceilalți.
Prin acest gest simbolic, dar profund, comunitatea noastră școlară a demonstrat că uneori câteva rânduri scrise din inimă pot deveni o îmbrățișare peste granițe. Galerie foto.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.59 din 17.02.2026 cu privire la delegarea participanților la discuțiile publice a Concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general.
Ordin MEC nr.245 din 10.02.2026 cu privire la delegarea participanților la discuțiile publice a Concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.58 din 17.02.2026 cu privire la desfășurarea competițiilor raionale de volei (băieți, fete).
I.Perdevară, specialist principal, DMCFPC
- Detalii


















