Direcţia Generală Educaţie Făleşti
Cu entuziasm și determinare, ziua de 30 august 2023, a adunat minți strălucite din lumea educației, pentru a încuraja și disemina experiențele de succes în domeniul educațional la tradiționala Conferință Pedagogică, anuală, cu genericul ,,Educație în spiritul valorilor naționale și democratice pentru o dezvoltare durabilă”.
Acest eveniment mult așteptat a adus împreună cadre manageriale și didactice, președinți ai comitetelor sindicale, tineri specialiști, parteneri educaționali și onorați oaspeți pentru a discuta despre importanța educației în formarea personalității și despre cele mai noi tendințe și idei care modelează viitorul învățământului din raionul Fălești. Explorând noi orizonturi în educație, participanții care au fost invitați au avut posibilitatea să se inspire reciproc, să împărtășească bune practici și să pună în dezbateri direcțiile actuale și viitoare ale educației.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
Scrisoarea nr. 03/1-09/4056 din 25.08.2023 cu privire la respectarea cerințelor și întreprinderea măsurilor în domeniul apărării împotriva incendiilor în instituțiile de învățământ general.
- Detalii
DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ FĂLEȘTI anunță concursul la funcțiile vacante de director în:
Termenul limită de depunere a dosarelor de participare – 28.08.23- 26.09.23, ora 17:00.
Persoana responsabilă de primirea actelor:
Rodica DREGLEA, specialist principal SMRU din cadrul DGEC Fălești; biroul102;
Tel. 0 259 23285; E-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Web site:www. dge-falesti.org
Concursul este organizat în conformitate cu Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ secundar generale aprobat prin ordinul Ministerului Educației al Republicii Moldova nr. 163 din 23.03.2015, cu modificările ulterioare:
- Detalii
- Detalii
- Detalii
Anunț
IP Gimnaziul Albinețul Vechi din satul Albinețul Vechi, raionul Fălești anunță concurs la funcția de:
Termenul limită de depunere a dosarelor: 22.09.2023, ora 17.00
Persoana responsabilă de primirea actelor: Casian Galina, director IP Gimnaziul Albinețul Vechi din satul Albinețul Vechi, raionul Fălești, tel.068231982 / 025970357
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.292 din 21 august 2023 cu privire la instruirea cadrelor didactice din instituțiile de educație timpurie.
A.Țuțuianu, specialistă principală DMCFPC
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
Scrisoarea MEC Nr. 03-1-09-3938 21.08.2023 Cu privire la organizarea și desfășurarea competiției Marea Dictare Națională.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.290 din 18 august 2023 cu privire la organizarea și desfășurarea Conferinței Pedagogice din august 2023.
Rovena Dvorschi, șefă adjunctă DGEC Fălești
- Detalii
În atenția managerilor, cadrelor didactice, elevilor și părinților
Toți elevii doritori de a-și continua studiile în liceele din orașul Fălești pot beneficia de locuri de cazare în căminul pentru elevi din oraș.
Depunerea documentelor pentru cazarea în cămin, dar și repartizarea locurilor se va desfășura de pe data de 14.08.2023 până la 31.08.2023, între orele 08.00 – 20.00, pe adresa str. Ștefan cel Mare 2, or. Fălești.
La depunere, trebuie să prezentați următoarele acte:
- Copia buletinului de identitate a unui părinte
- Copia buletinului de identitate sau copia certificatului de naștere a elevului
- Certificatul de sănătate
- Confirmarea din liceul în care își va face studiile
- 2 fotografii 2/3
Prezența părintelui/tutorelui este obligatorie.
- Detalii

- Detalii

















