Asociația Expert Forum (www.expertforum.ro) din Bucureşti înfiinţată de experţi cunoscuţi în politici publice şi reforma administraţiei, care implementează din anul 2013 programul Școala pentru Democrație, în luna decembrie 2016 lansează o nouă ediție a Școlii pentru Democrație.
Se adresează unui număr de 14 profesori din Republica Moldova și 4 din România, care predau cursuri legate de cultură civică sau istorie, drepturile omului, educație pentru dezvoltare etc., dar nu numai, la gimnaziu sau liceu, pasionați de educația pentru democrație. Se vor lua în considerare și candidaturile profesorilor care, deși nu predau astfel de cursuri, demonstrează un interes în promovarea implicării active în societate prin intermediul activității de predare.
Proiectul include un seminar de pregătire pentru profesori și o serie activități practice în cadrul comunităților de unde provin aceștia. Seminarul va avea loc în România (localitatea va fi anunțată în timp util), între 4-9 martie 2017. Ne propune ca în cele șase zile de activități practice și discuții cu experți de a aborda prin instrumente alternative de învățare conceptele de leadership, educație nonformală, democrație, stat de drept sau buna guvernare. Ulterior, experții EFOR vor acorda asistență profesorilor pentru implementarea activităților de replicare în Republica Moldova. Transportul, cazarea și mesele participanților vor fi asigurate de către organizatori.
Apelul de candidaturi și detaliile privind înscrierile sunt disponibile pe pagina www.expertforum.ro/scoalapentrudemocratie.