Copilul – este oglinda familiei voastre! Nu există copii “problematici”, există părinți “problematici”!
De foarte multe ori, părinții cer ajutorul psihologului: “Ajutați-mă, am un copil problematic!”, “Fiul meu a devenit imposibil de controlat, ce ar trebui să fac?”
Dar oare există copii problematici? La această întrebare există doar un singur răspuns – NU!
Există doar părinți problematici. Iar copilul este oglinda familiei în care se reflectă totul: problemele dintre părinți, relațiile copil-părinte, contradicțiile și conflictele.
Adesea părinții îi cer psihologului să lucreze asupra comportamentului copilului. Şi cu cât mai mult lucrezi cu generația tânără, cu atât mai mult te convingi că printre ei nu există “problematici”, pur şi simplu mulți dintre ei au nevoie de un mediu sănătos. În schimb, printre părinți “cazuri dificile” sunt suficiente. Iată doar câteva exemple:
Părinții “generoși”
“Copilului meu nu trebuie să-i lipsească nimic!” – acesta este motto-ul și principiul de viață a acestor oameni. Ei înlocuiesc conceptul de a iubi, cu conceptul de a cumpăra. În loc să-i acorde copilului atenție, să-i dăruiască comunicarea, să-l răsplătească cu iubirea lor, să-i dea căldură și afecțiune, ei cumpără jucăria cea mai scumpă (adesea subconștient și chiar conștient, motivând acest lucru astfel: să nu mă deranjeze când mă odihnesc sau când lucrez”), angajând o dădacă sau un “profesionist” (neapărat cu studii pedagogice: “copilul să se dezvolte intelectual şi să fie bine educat”).
Părinții “anxioși”
La acești părinți orice gând despre copil este plin de anxietate. “El poate răci; se poate lovi; se poate speria…etc” Dar cea mai groaznică este teama că singur nu se va descurca (nu-şi va putea lega șireturile, nu va putea folosi telefonul, nu va putea merge pe bicicletă). Și dacă nu va face față singur, atunci trebuie ajutat! Şi îl ajută, ajută, ajută…Astfel de părinți ar trebuie să se gândească la întrebarea: “De unde a apărut expresia: “Băiatul mamei” sau “Fetița tatei?”
Părinţii “obosiţi”
Aceşti părinţi au obosit încă înainte să apară copilul în viaţa lor. Înarmându-se cândva cu iluzii despre viaţa de familie şi educaţia unui copil şi lovindu-se, după părerea lor, cu “viața de zi cu zi dură și dificilă“, își pierd imediat interesul şi pentru viața de familie, şi pentru educarea copilului. Expresiile preferate ale acestor părinţi sunt: “Nu alerga!”, “nu fă asta” “nu fă cealaltă”, “m-am săturat de tine”, “te voi pedepsi”, “am obosit de tine”.
Cel mai groaznic lucru pentru copil este lipsa atenției din partea unei persoanei apropiate, dragi. Şi pentru a obține această atenție, el e gata să facă totul.
Părinţii “perfecționiști”
“Trebuie să fii cel mai bun!” Este motto-ul lor. Astfel de părinți, de regulă, au cel puțin două diplome de studii superioare. Pe copil încearcă să-l dea la cea mai prestigioasă grădiniță, unde va studia aprofundat o limbă străină şi geometria lui Lobachevski. În ceea ce privește alegerea școlii, atunci, bineînțeles, pentru a studia acolo, vor depăși toate obstacole: vor veni din celălalt capăt al orașului, vor angaja profesori pentru ore suplimentare pentru a “corespunde nivelului”.
Părinţii “rataţi”
Paradoxal, acești părinți, la prima vedere, au obținut multe. Cu toate acestea, dacă vă uitați atent, puteți vedea în comportamentul lor o “amprentă” a unei dorințe nerealizate. Sport de performanţă, scena mare, expoziții personale a lucrărilor de artă – toate acestea nu le dau liniște mamelor şi taților ambițioși.
Cândva lenea, poate lipsa de motivație, de susținere, împreună cu alte motive “obiective” nu le-au permis să-şi realizeze aceste dorințe. Însă copiilor, neapărat le vor “dărui” visul lor.
Părinții “manipulatori”
Copilul, pentru un astfel de părinte este doar o modalitate de a-i influența pe ceilalți: soț, părinți, alte rude. “Nu este pentru mine, este pentru copil!” – așa se adresează unul dintre părinți la celălalt. Şi cu cât copilul este mai neajutorat sau slăbit, cu atât are mai multe posibilități tata sau mama, de a-i influența pe ceilalți. Uneori, acești părinți, încercă astfel să păstreze familia distructivă, unindu-i pe toți împreună cu problemele copilului.
Desigur, copiii încă de la naștere, fiind înconjurați de “oameni apropiați” care au problemele de mai sus, crescând într-un mediu care nu contribuie la confortul lor psihologic, ei încearcă să se protejeze de această realitate. Şi atunci se manifestă mecanismele de protecție inconștiente sau strategiile-coping – modalități conștiente de protecție față de realitatea din jur, încercarea de a-şi raționaliza comportamentul, tendința de a evita gândurile despre propriile acțiuni și dorința de a scăpa de singurătate sau anxietate.
Și ce facem noi, părinți iubitori și sinceri? Ne confruntăm cu astfel de reacții comportamentale (printre care sunt diferite dependențe, lipsa dorinței de a învăța, tendința pentru un comportament social și antisocial, probleme de sănătate etc.), rostind cu voce tare: “Doamne, am un copil atât de problematic! ” Dar niciodată nu ne permitem cel puțin un gând. “Dar poate noi suntem părinți problematici?”