Ce este bâlbâiala și când apare la copii?
Bâlbâiala, denumită ştiinţific balbism, este o tulburare de vorbire în care este afectată cursivitatea exprimării. Copilul bâlbâit repetă, prelungeşte sau blochează anumite sunete. El pronunţă cuvinte întrerupte, rostite cu exces de tensiune fizică, altfel spus se forţează să-l producă. De asemenea, în afară de perturbarea fluenţei
vorbirii, copilul prezintă adesea şi crisparea feţei, clipitul rapid, grimase, gesturi ale mâinilor, transpiraţie, ticuri, smucirea capului, înroşirea feţei, tremurarea buzelor sau a maxilarului, jenă, pauze mari înainte de a vorbi.
Vârsta predilectă la care apare bâlbâiala copii
În 90% dintre cazuri, bâlbâiala la copii apare în jurul vârstei de 3-5 ani, când copiii care ştiu deja să vorbească. Este foarte important să nu confundăm cu acea repetare a silabelor specifică începutului vorbirii. Unii copii, din dorinţa de a spune cât mai multe şi cât mai bine, '‘îmbulzesc” sunetele şi se întâmplă să repete anumite silabe, dar asta nu înseamnă că sunt bâlbâiţi.
Băieții sunt mai expuși decât fetițele
În rândul preşcolarilor, frecvenţa este de 1.28%, în timp ce la elevii cu vârste cuprinse între 15-18 ani este de 0,36%.
De asemenea, s-a stabilit că micuţii care încep să se bâlbâie înainte de vârsta de 3,5 ani au şanse mai mari de vindecare şi că în cazul în care prezenţa tulburării durează mai mult de 1-2 ani, riscul cronicizării este exponenţial.
Factorii implicați în declanșarea bâlbâielii.
Există teorii care pun bâlbâiala la copii pe seama unor tulburări fiziologice sau biochimice ale sistemului nervos şi a unor întârziere psiho-fizice generale. Vorbim aici de leziuni la nivelul scoarței cerebrale frontale, de întârzieri în mielinizarea fibrelor nervoase, de retard în dezvoltarea motrică sau a funcţiilor
psihice.
Pe de altă parte, există teorii care atribuie un rol central factorilor de mediu şi emoţionali. Dintre aceştia enumerăm: stările de nervozitate, de anxietate, fobiile, atitudinea negativă faţă de vorbire, tulburările comportamentale, greşelile de educaţie, precum pedepsele şi pretenţiile excesive ale părinţilor, de luarea sa în râs şi nu în ultimul rând stresul puternic, întreţinut de stările conflictuale din sânul familiei.
Tipuri de bâlbâială întâlnită la copii
Bâlbâiala clonică sau primară. Simptomele apar în mod inconştient şi nu impun un efort deosebit contracţiile musculare simt de scurtă durată. Se caracterizează prin repetarea sau prelungirea involuntară a unor sunete sau silabe, de obicei la începutul cuvântului sau frazei.
Bâlbâiala tonică sau secundară. Simptomele sunt produse de spasme sau încordări bruşte la nivelul aparatului fonoarticulator. Copilul devine conştient de tulburarea de care suferă şi încearcă să se controleze, însă aceste încordări musculare nu fac altceva decât să producă un blocaj. După încetarea spasmului sunetele blocate erup cu explizie.
Bâlbâiala mixtă. Acest tip îmbină caracteristicile primelor două tipuri și, în funcţie de predominanta unei forme, poate fi clono-tonică sau tono-clonică. De regulă, la început apare tipul clonic, iar în momentul în care bâlbâiala este conştientizată, tulburarea devine tonică.
Balbismul neurogen. Acest tip de tulburare apare din pricina a unei deficient în zona vorbirii din creier disfuncţia semnalelor nervoase spre nervi şi musculatura utililzată în vorbire. Aceste situaţii se întâlnesc în urma unui traumatism cerebral sau unui accident vascular, în cazul adulţilor. Simptomele bâlbâielii neurogene sunt repetarea unor sunete sau a unor părţi de cuvinte.
Cum se manifestă bâlbâiala la copii?
Bâlbâiala nu este permanentă.Copilul nu se mai bâlbâie când nu se află într-o situație specială și când reușește să-și controleze emoțiile.Atenuarea sau amplificarea bâlbâielii depinde foarte mult de starea afectivă a copilului în momentul vorbirii şi de conţinutul discurisului. Intr-o discuţie tensionată, cu părinții sau la școală, cu o persoană străină, bâlbâiala se accentuează.
La fel și atunci când copilului i se atrage atenția asupra deficienței de vorbire. În momentul în care conştientizează situaţia, jena îl face să se bâlbâie şi mai tare. El devine marcat de neputinţa sa de a comunica, fapt ce-i poate afecta intreaga personalitate, se izolează și uneori, poate ajunge la mutism, refuzând să vorbească.
De aceea, tratamentul trebuie început cât mai din timp posibil.Acesta constă în corecția logopedică, dar și psihoterapie, care se focalizează pe creșterea încrederii în sine și dezvoltarea capacităților de a se exprima în orice situație, pe exteriorizarea agresivității și a tensiunilor latente.
10 sfaturi pentru părinţii copiilor afectaţi de bâlbâială
- În discuţie cu copilul, vorbiţi rar si calm, cu pauze dese (oferiţi-i un exemplu de comunicare verbală) şi lăsați-l pe cel mic să termine ce are de spus, fără a-l întrerupe şi fără a-i completa fraza.
- Acordaţi atenţia asupra a ceea ce spune, nu asupra modului în care vorbeşte.
- Menţine-ţi un contact vizual normal cu cel mic în timp ce acesta vorbeşte şi ascultati-l cu atentie.
- Arătaţi-i cu ajutorul expresiilor feţii şi a limbajului non-verbal că-l ascultaţi şi că vă interesează ceea ce spune şi nu modul în care o face.
- Nu-i puneţi prea multe întrebări: copiii vorbesc mai degajat atunci când îşi exprimă propriile idei. În schimb, puteţi comenta ceea ce povesteşte.
- Acordaţi copilului tot sprijinul necesar, încurajându-1 prin jocuri în care se simte destins şi felicitându-l atunci când înregistrează progrese.
- Evitaţi influentele emoționale negative şi învăţaţi-i pe ceilalţi membri ai familiei cum să-i vorbească (calmi cu pause şf fără întreruperi) şi nu-i lăsaţi pe fraţi să-l tachineze sau să-l forţeze să vorbească corect.
- Dacă este suficient convingeţi-l să citească mai mult decât de obicei. Este important să citească mult, deoarece dacă totuşi nu poate depăşi bâlbâiala, mai târziu un vocabular bogat îl va ajuta să evite cuvintele cu probleme.
- Acordaţi câteva momente copilului în exclusivitate, pentru a vorbi despre bâlbâiala ca despre un lucru obişnuit, banal, de care nu trebuie să-i fie ruşine sau frică.
L.Paladi, logoped, SAP