Pentru a creşte frumos, orice copil are nevoie de două priviri
privirea-cuib, învăluitoare, liniştitoare a mamei
privirea zbor, întoarsă către exterior, a tatălui.
Astfel copilul îşi poate construi încrederea în sine
şi se poate deschide către viitor.
Jeannine Boissard
Vârsta preşcolară este tocmai perioada în care limbajul se găseşte încă în stadiul de formare şi intense dezvoltare. Limbajul capătă noi valenţe şi îi permite copilului să realizeze relaţii complexe cu adulţii şi semenii săi, să-şi organizeze activitatea psihică, să-şi acumuleze informaţii. În vorbire încep să fie utilizate tot mai numeroase substantive, verbe, adjective. Limbajul în perioada preşcolară are un caracter general, în sensul că un cuvânt nou însuşit de copil poate apărea în scurt timp care conferă sensuri şi semnificaţii noi. Pedagogul Maria Montesori consideră că între 2-5 ani se dezvoltă component auzul fonematic, atenţia auditivă, memoria auditivă, capacitatea de analiză şi sinteză fonetică.
Auzul fonematic este particularitatea cea mai importantă a auzului uman, mai apoi a atenţiei auditive şi se formează în activitatea de comunicare şi prin exerciţii.
Cu regret, în multe grădiniţe mai ales în cele care funcţionează în medii nefavorizate din punct de vedere socio economic şi cultural se observă copii cu deficultăţi de pronunţie, pronunţie greşită ori omitere a pronunţiei unor sunete. Fenomenul se datorează funcţionalităţii insuficiente a analizatorilor auditiv-verbal, prin care se disting sunetele din cuvinte şi posibilităţi reduse şi imperfect de pronunţie. Rezonatorii verbali, laringele, corzile vocale şi respiraţia, încă nu sunt destul de bine coordonate.Tot o dată limbajul imperfect se datorează şi lipsei unei stimulări verbale suficiente din partea ambientului. Aceste defecte rămân încă funcţionale. Dacă defectele de vorbire persistă şi după vârsta de 4 ani atunci e necesară intervenţia logopedică pentru diagnosticul tulburării de limbaj şi aplicarea metodelor eficiente de recuperare. Cele mai frecvenţe tulburări de limbaj printre preşcolari sunt cele de categoria de pronunţie numită dislalia, dislalia acustico-fonematică şi articulator-fonematică, mai rar - rinolalia şi disartria ei nu pot pronunţa dar şi percepe diferenţiat unele sunete, auzul fiind intact.
Paralel cu dezvoltarea percepţiei fonematice are loc dezvoltarea intensă a vocabularului şi evident se cizelează pronunţia. O pondere mare în extinderea vocabularului la vârsta preşcolară o are asimilarea compoziţiei sonore a
cuvântului.
Perceperea auditivă a fiecărui sunet din cuvânt, diferenţierea de celelalte sunete, analiza compoziţiei fonetice a sunetelor oferă premizele necesare pentru învăţarea citit-scrisului în şcoală.
Cum se manifestă imperfecţiunile fonetieo-fonematiee.
- Lipsa sau substituirea sunetelor în vorbire, de exemplu în loc de „s” sau „ş„ pronunţă „f„ în loc de „r„ pronunţă ,,l” lipsa sau substituirea sunetului creează condiţii de translocare a fonemelor, care poate fi observată nu numai în exprimarea liberă dar şi în scriere şi citire. Cel mai des nu se pronunţă sunetele siflante şi şuierătoare s,z,ţ,ş,j,ci.
- înlocuireaunor sunete cu altele care au o articulare mai uşoară, fenomen specific unei perioade timpurii de vârstă de exemplu în loc de „r„se aude sunetul„l„ în loc de „ş„ se aude sunetul „s„.
- Dislocareasunetelor în unele cuvinte, de exemplu separat pronunţă r,l,s, iar în cuvintele dislochiază tâmplar-"tâmpral". În unele situaţii apar diverse variaţii de pronunţie a sunetelor, de exemplu r-poate fi pronunţat lateral sau laringial în loc de pronunţie prin vibraţia vârfului limbii.
- Pronunţiadenaturată a unui sau câteva sunete, în rest vorbeşte corect la auz însă nu poate diferenţia majoritatea sunetelor din diverse grupe fotetice. Cauză a pronunţiei denaturate a sunetelor, de obicei este nedezvoltarea motricităţii articulatorii sau insuficienţa ei. Astfel de tulburări se numesc fonetico-fonematice.
L.Paladi, logoped, SAP