La 29 martie în L.T. ”Ion Creangă” din or.Făleşti s-au desfăşurat activităţi practice în cadrul orelor de dirigenţie şi educaţie civică cu tematica „Securitatea vieţii la trafic”. Scopul acestor activităţi a fost stimularea interesului pentru participarea la viaţa socială şi pentru exersarea calităţii de cetăţean.
S-au urmărit următoarele obiective:
- Să conştientizeze importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră;
- Să recunoască şi să se implice în situaţii în care este nevoie de acţiune socială;
La activităţile desfăşurate au fost prezenţi: Baltag Ludmila-ofiţer criminalist SII al I.P. Făleşti, Gurduza Adrian şi Zaiţ Alexndru-inspectori de serviciu accidente rutiere al IP Făleşti şi Martîniuc Svetlana-inspector superior biroul de siguranţă copii al IP Făleşti
- Detalii
- Accesări: 1344
Luni, 28 martie 2016, s-a desfășurat o activitate extracurriculară sub forma unui Atelier de discuție cu genericul „Lumea copilăriei lui Ionel Teodoreanu”, în Liceul Teoretic ”M. Eminescu” parteneriat cu Biblioteca publică raională ”M. Eminescu”.
Astfel, elevii claselor a VIII-a, ghidați și monitorizați de bibliotecara Margarita Gligor și profesoarele de limba și literatura română: Nina Coliban și Tatiana Cemscaia, au lecturat cartea ”Ulița copilăriei” de Ionel Teodoreanu. Descrierile de o căldură și de o sensibilitate aparte a anturajului și a personajelor te cheamă să te cufunzi în lectura cît mai rapidă a acestor pagini, după cum ne îndeamnă și criticul literar Ana Bantoș”Copilule drag, și tu, cititorule matur, îndreaptă-ți pașii cu mai multă siguranță spre lumea copilăriei și efortul îți va fi răsplătit: vei recîștiga capacitatea de a te bucura și de a te simți mai împlinit”
În cadrul activității, profesoara Cemscaia Tatiana a monitorizat discuțiile elevilor, care au pornit de la reprezentarea prin desen a ”uliței copilăriei” văzută de autor, au interpretat copilăria, prin prisma metaforei, personificării, comparației și descrierilor. De asemenea au cîntat, au recitat, din creațiile proprii și au asociat copilăria cu diverse simboluri.
Așadar, activitatea a fost o demonstrație că literatura este cea care elogiază copilăria, considerînd-o “…inima tuturor vîrstelor”, după cum afirma Lucian Blaga.
- Detalii
- Accesări: 1377
În conformitate cu Planul de activitate a DGE Făleşti pentru anul de studii 2015-2016, la data de 26-27 martie, în incinta Casei de Creaţie "Lora Găină" a avut loc Sărbătoarea raională a teatrului, ciclul primar „Ţara mea, Moldovă-mamă, vatra doinelor străbune!” (P.Zadnipru), consacrată celor 25 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, dar şi Zilei Mondiale a Teatrului.
Acest eveniment a avut ca scop promovarea valorilor naţionale, descoperirea şi valorificarea creaţiilor literare dedicate acestui subiect, accentuînd importanţa formării conduitei patriotice la elevi, descoperirea şi promovarea talentelor, dar şi perfecţionarea maiestriei pedagogice a învăţătorilor.
Astfel cei 178 de elevi participanţi la această sărbătoare au venit în faţa publicului cu înscenări teatralizate şi reflecţii asupra următoarelor evenimente care au marcat Moldova ca stat: independenţă, limbă de stat, drapel, suveranitate, stemă, imn, valută naţională.
- Detalii
- Accesări: 4704
- Detalii
- Accesări: 1242
Pe data de 25 martie,în incinta Gimnaziului ,,Diomid Gherman”, s.Risipeni s-a desfășurat o activitate de amploare mare ,,În ospeție la personajele lui Ion Creangă” , activitate extrașcolară în cadrul parteneriatului interinstituțional între Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, o.Fălești, Liceul Teoretic ,,Alexei Mateevici”, s.Reuțel și Gimnaziul ,,Diomid Gherman”, s.Risipeni.
Elevii claselor primare a 3școli, ghidați de învățătoare au reușit să evoce nemuritoarea operă crengiană, punînd în scenă hazul amintirilor din copilărie și înțelepciunea eroilor din povesti. Scenete, recital de poezie, cîntece și dans popular au fost prezentate de pici cu mare artistism, dramatizate cu mult suflet, cu expresivitate. Alături au fost părinții, care s-au implicat cu toată seriozitatea și responsabilitatea în buna organizare și desfășurare a activității. Schimbul de bune practici între parteneri au pus în valoare munca comună a elevilor,pedagogilor și părinților, care au generat o dispoziție bună, de sărbătoare. Amintirea acestor clipe petrecute împreună rămîn ca un catalizator de organizare și desfășurare a altor activități de parteneriat.
Elena Boboc, director adjunct pentru activitatea didactică, învățătoare.
- Detalii
- Accesări: 1846
Pe măsură ce tehnologiile informaționale sînt integrate în toate activitățile din orice domeniu, capacitatea de a utiliza aceste tehnologii și de a ține pasul cu evoluția lor rapidă a devenit o condiție obligatorie, întrucît tehnologiile digitale transformă fiecare aspect al vieții, de la stilul de viață personal la activitatea de la locul de muncă.
Astfel, e cert faptul că în secolul XXI cadrele didactice trebuie să posede competenţe digitale pentru a face față provocărilor erei informaționale. Necesitatea deținerii unui anumit nivel de competențe digitale pentru profesori e parte integrantă a competențelor profesionale.
Și seminarul metodico-practic dn data de 24 martie 2016 desfășurat în baza ordinului DGE nr. 132 din 16 martie 2016 în IP Gimnaziul Ciolacu Nou , cu profesorii de limba și literatura rusă din școlile alolingve din raion, la subiectul ,, Utilizarea TIC la orele de limbă și literatură rusă ca sursă de motivare și provocare a elevilor pentru studierea disciplinelor numite”, a avut ca obiectiv diseminarea bunelor practici la acest aspect și formarea/motivarea profesorilor pentru deținerea un nivel mai înalt de competențe digitale.
În cadrul seminarului, în urma comunicării prezentate de Aliona Saviuc, cei prezenți au confirmat că nivelul de utilizare TIC de către profesorii din catedră , la orele de limba și literatura rusă, este insuficient pentru asigurarea succesului și eficienței lecțiilor contemporane. De aceea cadrele didactice au decis să se preocupe mai serios de formarea competențelor digitale în cadrul seminarelor următoare.
A.Saviuc , șef DMCFPC.
- Detalii
- Accesări: 1648
La data de 23 martie 2016, DMCFPC, DGE a organizat şi desfăşurat activităţile proiectate în cadrul Proiectul raional ,, Studierea şi promovarea experienţei pedagogice avansate” în Liceul Teoretic „M.Eminescu”, Făleşti, cu învăţătorii de clasele primare (gradul didactic unu şi superior). Învăţătoarea Radu Aliona a prezentat o oră publică şi o activitate extracurriculară:
- Ora publică la educaţia moral-spirituală în clasa IV-a cu subiectul “Iubire părintească”;
- Activitatea extracurriculară: ,,Amintirea e creația continuă"
Au participat 11 cadre didactice: învăţători şi membri ai comisiei raionale din cadrul proiectului. Toate activităţile au fost realizate la un nivel înalt.
Coordonator: Harţanu Lilia, specialist principal, DMCFPC, DGE.
- Detalii
- Accesări: 1353
Conlucrarea eficientă dintre şcoală şi familie se reflectă pozitiv asupra dezvoltării copilului. Responsabilitatea educaţiei şi dezvoltării copilului trebuie asumată în echipă: şcoală-familie-comunitate. Pentru a responsabiliza părinţii şi comunitatea în educaţia tinerei generaţii la data de 22 martie în L.T.,,Vasile Alecsandri”, s.Scumpia a fost organizată şedinţa cu părinţii. Subiectul şedinţei: ,,Şcoala şi familia-parteneri în educaţia de calitate a tinerei generaţii”. La şedinţă au participat 163 de părinţi ai elevilor din clasele I-XII, în cadrul căreea au fost propuse pentru discuţie subiectele:
1.Temele pentru acasă – între necesitate şi supraîncărcare..., clasele I-IV
2. Combaterea violenţei în şcoală – familie-societate- clasele V-VII
3. Vocaţia şi cariera profesională în formarea personalităţii elevului pentru viitor - clasele VIII-XII.
Au fost stabilite obiectivele, aşteptările şedinţei. A participat la şedinţă şi parohul bisericii din localitate Alexandru Negura, care ca întotdeauna a venit cu un cuvînt de înţelepciune pentru cei prezenţi. Părinţii au lucrat în grup, şi-au expus părerile, au luat decizii concrete. Moderatori ai activităţilor cu părinţii au fost cadrele didactice. Şedinţa a finisat cu activitatea extracurriculară ,,Firicel de busuioc”.
- Detalii
- Accesări: 1236
La 22 martie biblioteca comunală, șef de bibliotecă Grăjdianu Ala în parteneriat cu IP Gimnaziul „Sergiu Moraru” a organizat și desfășurat lansarea cărții de debut „Suflet pe altar” a făleșteanului Petru Cliofos. Activitatea a avut loc în incinta gimnaziului în sala de festivități. Oaspeți de onoare au fost scriitorul Petru Cliofos, vice-director al bibliotecii publice raionale „M. Eminescu” Galbici Tatiana, coordonator Program Novateca Elena Negoiță, primarul comunii Ganea Ghenadie. La eveniment au participat elevii claselor a VII-a - IX-a împreună cu profesoarele de limba și literatura română Janu Maria și Cazacu Rodica, organizator cultural Ganea Stela și bibliotecara gimnaziului doamna Chistol Lucia.
- Detalii
- Accesări: 2541
La data de 21 martie 2016, în incinta Instituţiei preşcolare,,Izvoraş” s.Musteaţa s-a desfăşurat şedinţa cu părinţii copiilor din grupa pregătitoare, unde s-a discutat Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I. Părinţii au luat cunoştinţă şi cu Fişa de monitorizare a progresului copilului. Ca să apreciem unii indicatori de dezvoltare a copiilor şi să trecem de la teorie la practică, cadrele didactice Tudos Maria şi Vidmidi Milodora au desfăşurat activitatea ,,Mişcarea e viaţă, sportu-i sănătate pentru toţi". Participanţii acestei activităţi au fost copiii, părinţii şi cadrele didactice din instituţie.
- Detalii
- Accesări: 1582
În conformitate cu Planul de activitatea a DGE Făleşti, la data de 19 şi 20 martie, în incinta Casei de Creaţie Făleşti, a avut loc Sărbătoarea raională „Pe mine poezia m-a fascinat”. Aceast eveniment a avut ca scop promovarea creaţiei poeţilor Emil Loteanu (80 ani) şi Galina Furdui (70 ani), dar şi promovarea Zilei Mondiale a Poeziei-21 martie.
Pentru a marca acest eveniment, elevii au recitat poezii, au transpus versurile poeţilor în colaje literare şi ne-au prezentat unii din poeţii cei mai buni, care au cucerit o lume întreagă prin cuvânt.
Astfel, la această sărbătoare au participat 25 de instituţii, cu un număr de 105 elevi care au recitat versuri din opera poeţilor Emil Loteanu şi Galina Furdui, contribuind în acest mod la promovarea valorilor şi personalităţilor marcante ale neamului nostru.
- Detalii
- Accesări: 1372