La 31.03.2016 diriginta cl. a 7-a din IP Gimnaziul Taxobeni Rudnic Nina a organizat activitatea extracurriculară interinstituțională cu tema ,,Creangă – prietenul copilăriei mele ”, la care au participat elevi , copii cu CES și micuții grupei pregătitoare din grădinița din localitate. Cu o pasiune deosebită și un artistism aproape profesional s-au perindat fragmente din ,,Amintiri din copilărie” în PPT și ,,Poveștile” mult îndrăgite ale bunelului Creangă , fiind dramatizate și prezentate de teatrul de păpuși. Au răsunat și vorbele cu tîlc ale scriitorului, proverbele și zicătorile întîlnite în operă, poezii, cîntece. Scriitorul iubea foarte mult șezătorile, dar ce fel de șezătoare fără dans? Preșcolarii au dansat cu foc și o sîrbă, nelăsînd să se strecoare oboseala. În această ultimă zi de martie, după obicei se agață mărțișoarele în pomi astfel asigurîndu-se, după o credință veche, o legătură deosebită între cel ce a agățat și pom. Cîțiva copii au agățat mărțișoare nu în pom, dar la potretul lui Ion Creangă, asigurînd astfel o legătură deosebită între copii și creația scriitorului. Galerie Foto.